Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:23 30 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USR Constanța își prezintă candidații pentru Consiliul Local Municipal

ro

06 Mar, 2020 16:17 2582 Marime text

USR Constanța își prezintă candidații la Consiliul Local Municipal Constanța.

Urbanista Cristiana Popescu, candidat USR la Consiliul Local, îi învaţă pe elevi arhitectura oraşului.

Cristiana Popescu are 35 de ani, a absolvit Facultatea de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi masterul Managementul Urban al Oraşelor Competitive.

5 ani a acumulat experienţă în proiectarea urbană, iar în prezent le predă copiilor de clasa a treia cursul .

„De undeva trebuie pornit pentru o schimbare substanţială în bine a societăţii. Cred cu tărie că niște copii care conștientizează în termenii lor importanța aspectului orașului în care trăiesc vor deveni adulți responsabili, cărora nu le va mai fi indiferent cine are în grijă localitatea în care își duc viața.

Prin prisma pregătirii pe care o am, privesc cu ochi critic atât situaţia în care se află oraşul Constanţa cât şi proiectele pe care alege administraţia locală să le implementeze sau să le crediteze. Îmi place să fiu la curent cu proiectele de dezvoltare urbanistică ale oraşului şi ale judeţului, dar de foarte multe ori constat că inclusiv mie îmi este greu să pun cap la cap frânturi de informaţii astfel încât să înţeleg care sunt intenţiile administraţiei locale. Proiecte de interes public major ajung să fie păstrate mult prea discret, ori pe marginea lor să se desfășoare simulacre de dezbateri publice.

M-am încăpăţânat să cred că şi Constanţa poate să redevină un oraş important pe harta României. Ăsta e şi motivul pentru care m-am reîntors aici. Trebuie doar să aibă la conducerea sa oameni competenţi şi oneşti. Mai cred în puterea Constanţei de a se conecta cu Europa, de a deveni un oraş european. Are aeroport, are deschidere la Marea Neagră şi conexiune la Dunăre, beneficiază de autostradă către capitală şi cale ferată şi totuşi a ajuns un oraş în plin declin demografic, dar în acelaşi timp se construiesc blocuri de locuinţe fără discernământ pentru fărâma de sezon estival. 

Eu numesc asta o dezvoltare urbană distructivă la care nu vreau să iau parte, ba chiar vreau să o opresc. Îmi doresc pentru Constanţa să se dezvolte raţional, sustenabil şi eficient. Pentru asta, are nevoie de o viziune pe termen lung, de o strategie de dezvoltare urbană sustenabilă adevărată, elaborată de experţi împreună cu cetăţenii oraşului, care să pună în valoare patrimoniul istoric extraordinar al urbei noastre,” a precizat Cristiana Popescu. 




Sursa foto: USR Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii