Vezi pentru ce Nicuşor vrea să împrumute 128 de milioane de euro
Vezi pentru ce: Nicuşor vrea să împrumute 128 de milioane de euroŞeful CJC intenţionează să achiziţioneze servicii financiare în vederea furnizării a 128 de milioane de euro pentru un centru de radiologie pentru tratarea cancerului, servicii medicale de calitate la Secţia Ortopedie a SCJU şi realizarea Sălii Polivalente
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este iniţiatorul unui proiect de hotărâre privind contractarea unui împrumut, leasing financiar sau credit furnizor.
Potrivit proiectului de hotărâre, se doreşte achiziţionarea acestor servicii financiare pentru realizarea unor obiective de interes public în domeniul sănătăţii, învăţământului, sportului şi culturii în judeţul Constanţa, în limita gradului de îndatorare prevăzut de legislaţia fiscală pentru autorităţile administraţiei publice locale. „Actualul context economico-financiar limitează, prin diminuarea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa, realizarea şi finalizarea unor proiecte de interes public în domeniul sănătăţii, învăţământului, culturii şi sportului în judeţul nostru, aspect ce se poate reglementa prin achiziţia de servicii financiare până la gradul de îndatorare prevăzut de actualul cadru legislativ", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre. De asemenea, în fundamentarea hotărârii se precizează şi investiţiile pentru care se doreşte achiziţionarea serviciilor financiare. Este vorba despre realizarea unui centru de radiologie pentru tratarea cancerului la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJU) - investiţie estimată la 25 de milioane de euro (TVA inclus), asigurarea de servicii medicale de calitate la Secţia Ortopedie a SCJU - investiţie estimată la 13 milioane de euro (TVA inclus), finalizarea Sălii Polivalente, bază de pregătire sportivă multifuncţională - investiţie estimată la 90 de milioane de euro cu tot cu TVA.
Se va demara procedura de achiziţie publică
„Faţă de cele prezentate mai sus, supun aprobării dumneavoastră prezentul proiect de hotărâre privind achiziţionarea de servicii financiare pentru realizarea unor obiective de interes public, în domeniul sănătăţii, învăţământului, sportului şi culturii în judeţul Constanţa şi împuternicirea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa să demareze procedura de achiziţie publică prevăzută de legislaţia în materie pentru servicii financiare", precizează preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Altfel spus, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, se pregăteşte să demareze procedura de împrumut pentru o sumă de circa 128 de milioane de euro, cât totalizează estimările celor trei investiţii. Şeful CJC are mai multe opţiuni privind serviciile financiare pe care vrea să le achiziţioneze, printre care şi împrumutul, leasingul financiar sau creditul furnizor, după cum se precizează în proiectul de hotărâre. Potrivit site-ului euroavocatura.ro, creditul furnizor este creditul prin care furnizorul livrează cumpărătorului marfa cu plata amânată (pe credit) pe baza împrumutului în bani pe care îl primeşte de la o bancă, pe o perioadă determinată cu plata dobânzii convenite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Partizanu 20 May, 2011 08:31 Oare cu cit creste tarifu la calai de la ortopedie daca se modernizeaza aceasta sectie. Mai bine banii ar merge la sanatoriu de la EFORIE SUD. Acolo sunt meseriasi care fac minuni.