Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:04 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua în care a fost schimbat Banias Cum s-au văzut, pe viu, alegerile din PDL (galerie foto)

ro

14 Mar, 2011 02:00 2147 Marime text
pdl_alegeri_2.jpgDemocrat-liberalii constănţeni i-au avut sâmbătă printre ei pe preşedintele PDL, premierul Emil Boc, şi pe secretarul general al partidului, Vasile Blaga. Confruntarea de la alegerile de sâmbătă s-a desfăşurat într-un mod civilizat, spre deosebire de întrunirile de până acum, însă lipsa liderilor de la centru ar fi aruncat cu siguranţă reuniunea în acelaşi haos în care au sfârşit mai toate întâlnirile PDL Constanţa de până acum.

Cu prilejul vizitei la Constanţa, cei doi lideri ai partidului au trasat principalele direcţii de acţiune pe care organizaţia judeţeană a PDL trebuie să le aibă în vedere de acum înainte. „Vă creionaţi viitorul pentru o lungă perioadă de timp. Constanţa are două mari obligaţii faţă de PDL. Unu - de a redeveni o organizaţie de frunte a PDL. Mi-e dor de vremurile în care vorbeam de organizaţia fanion Constanţa. Acum aveţi şansa să continuaţi drumul bun pe care începeţi să-l construiţi. Există un fundament solid pe care se poate construi. Şi doi - să recâştigaţi administraţia locală aici, la Constanţa. Aveţi oameni capabili aici la Constanţa, mai buni decât Mazăre şi Constantinescu. În privinţa guvernării, am apreciat şi apreciez că n-aţi făcut pasul înapoi. Eforturile pe care le-aţi făcut n-au fost şi nu vor fi în zadar", le-a transmis Emil Boc celor peste 700 de delegaţi prezenţi la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa.

Discursul secretarului general al PDL, Vasile Blaga, a electrizat sala. În stilul său caracteristic, Blaga le-a transmis răspicat celor care încearcă să dezbine partidul că ar fi mai bine să părăsească formaţiunea. „Cine mişcă în front să ne lase! Cine ne vorbeşte de rău colegii, altfel decât în interiorul partidului, să ne lase!", a afirmat Vasile Blaga.

Banias: „Politica nu se face cu personaje din filme poliţiste"

După discursurile liderilor de la centru, Mircea Banias şi-a prezentat raportul de activitate ca interimar la conducerea PDL Constanţa. Din rezumatul făcut a reieşit, cum era de aşteptat, că sub conducerea sa organizaţia a dus-o foarte bine.

Au urmat apoi discursurile candidaţilor la şefia PDL Constanţa, în ordinea alfabetică, şi a venit, din nou, rândul lui Banias să vorbească. Fostul şef al democrat-liberalilor constănţeni a avut un discurs plat, însă într-o interpretare dramatică ce i-a pus în evidenţă fostului interimar măcar dicţia, dacă nu alte însuşiri pe care a dorit să le scoată în faţă. Nu au lipsit din cuvântarea lui Banias atacurile subtile la contracandidaţii săi, pe care de altfel i-a subestimat încă de la lansarea în cursa pentru un nou mandat, când a declarat că nu ia în calcul pierderea alegerilor. „Nu este timp pentru lideri neexperimentaţi, lipsiţi de maturitate politică. Politica nu se face cu promisiuni deşarte, cu personaje din filme poliţiste (n.r. aluzie la Paul Brânză care s-a prezentat în campanie: Brânză. Paul Brânză) ori cu poveşti de spus seara copiilor la culcare", s-a înfoiat Banias. A încercat şi un mic atac la echipa roşie măzăristo-constantinistă, însă a fandat neconvingător. „Adversarul meu e acest Che Guevara, cu bască roşie pe sprânceană", a spus Banias, iar sala nu a reacţionat.

Brânză: „A transmis generaţiei tinere ideea de căpătuire în partid"

După Banias, a urmat Paul Brânză, care şi-a expus programul politic într-o formă acidă, mult prea agresivă pentru firea sa echilibrată, pacifistă. Discursul lui Brânză, dublat de poticnirile ivite din cauza emoţiilor sau pur şi simplu de lipsa calităţilor de orator, a părut ca o pălărie prea mare pentru purtătorul ei. „Toţi cei care dorim binele PDL trebuie să scăpăm partidul de persoanele care au subtilizat bunul simţ. Trebuie să construim un partid în loc de adunătura de interese, doar aşa îl batem pe Mazăre. Domnul Mircea Banias a fost un preşedinte interimar prea lung. (...) Organizaţia a fost confiscată de grupurile de bişniţă politică. A transmis generaţiei tinere ideea de căpătuire politică în partid. (...) Oamenii competenţi au fost demotivaţi intenţionat. Decizia a fost confiscată de un grup restrâns, fără calităţi de lider sau chiar din afara partidului. (...) Dacă s-ar face o evaluare ca la şcoală, domnul Banias ar fi repetent pe toată perioada interimatului. Prezenţa sa în postura de candidat este incredibilă. Se agaţă de funcţie", a declarat Paul Brânză, iar susţinătorii lui Banias au început să huiduie, fapt care l-a făcut pe Vasile Blaga să exclame: „Prea aveţi ficaţii plini!".

Chiru: „Să întoarcem partidul cu faţa către oameni"

După Brânză a urmat Chiru, al cărui discurs a fost apreciat de mulţi din sală ca fiind cel mai aproape de oameni. „Vă chem să întoarcem partidul cu faţa spre oameni. Să scăpăm judeţul de administraţia cancerigenă Mazăre-Constantinescu! Dacă vrem să respirăm aerul liber al Constanţei trebuie să trimitem această administraţie în coşul istoriei. Îi vom bate! Cu uniformele lor naziste, cu şepcile de revoluţionar sau cu somnul dulce din intersecţie", a declarat Gigi Chiru. Printre propunerile sale, anunţate încă de la intrarea în cursa pentru funcţia câştigată ieri, a fost şi cea privind evaluarea directorilor de la instituţiile descentralizate, susţinuţi de PDL, temă inclusă şi în discursul său pentru şefia PDL Constanţa. „Vom evalua periodic directorii din deconcentrate. Să-i trimitem acasă pe directorii neperformanţi. Personal, nu voi tolera lipsa de performanţă a directorilor", a promis Chiru.

Ciucă: „A schimbat şi şefii de OSV-uri. Voia să facă afaceri şi cu ăştia!"

Nicolae Ciucă, cel de-al patrulea candidat, membru fondator al fostului PD în 1990, a destins atmosfera din sală. Discursul său, care a combinat umorul cu înţelepciunea vârstei, a fost primit cu ropote de aplauze şi hohote de râs de la care nu s-a abţinut nici Vasile Blaga. Povestind despre ciudăţeniile pe care le-a întâlnit în partid în timpul conducerii interimare de către Banias, Nicolae Ciucă a spus: „A schimbat şi şefii de OSV-uri (organizaţii ale secţiilor de votare). Voia să facă afaceri şi cu ăştia!".

Ciucă a anunţat că-l va susţine pe Chiru pentru Primăria Constanţa, iar în final, după ce glumise că toţi cei din prezidiu fac parte din echipa pe care o avea în subordine, inclusiv Vasile Blaga, şi-a îndrumat susţinătorii să-l voteze pe Paul Brânză. Pentru că depăşise cele zece minute pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta programul, conducătorul şedinţei, Vasile Blaga, i-a atras atenţia că timpul său s-a scurs, fapt ce l-a făcut pe Ciucă să exclame în glumă: „Ia uite! Îmi spune mie să tac, după ce eu l-am adus în partid!", iar sala a izbucnit din nou în râs.

Rezultatul bătăliei

Rezultatul campaniei celor patru candidaţi, dar şi consecinţa activităţii lui Mircea Banias ca interimar, a fost că acesta nu a intrat nici măcar în turul doi de alegeri, făcându-i pe unii dintre delegaţi să afirme: „Ştiam că stă rău, dar nici să nu intre în turul doi?!". După primul tur de alegeri pentru funcţia de preşedinte, Paul Brânză şi Gigi Chiru s-au situat la egalitate, cu 238 de voturi fiecare, Mircea Banias obţinând doar 222 de voturi, iar Nicolae Ciucă un vot. Preşedintele ales cu o majoritate clară a fost Gigi Chiru, care, după confruntarea în turul doi cu Paul Brânză, a obţinut 421 de voturi, contracandidatul său obţinând doar 257 de voturi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii