Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Nationala, sarbatorita la Cumpana

ro

02 Dec, 2004 00:00 1468 Marime text

Primaria si Consiliul local au organizat o serie de manifestari dedicate sarbatoririi celor 86 de ani de la faurirea statului national unitar roman * Manifestarile au fost organizate sub egida "Romania la zi aniversara" si au inceput inca de dimineata cu intonarea Imnului de stat * A urmat o slujba religioasa si depunerea de coroane * In discursul sau, primarul Mariana Gaju a reamintit importanta zilei si sacrificiul pe care l-au facut inaintasii pentru ca noi sa putem trai astazi liberi * Veteranii de razboi prezenti la eveniment au evocat acele clipe fierbinti si au transmis tinerilor importanta acestui eveniment * Elevii Scolii Generale cu clasele I-VIII din Cumpana au prezentat un spectacol intitulat "Romania la zi aniversara" #

La 1 Decembrie sarbatorim Ziua Nationala a Romaniei. Prima provincie care s-a unit cu patria mama a fost Basarabia, la 27 martie 1918. Ea a fost urmata de Bucovina, care la 15/28 noiembrie 1918 prin vocea Consiliului National Roman a hotarat unirea cu Romania. Peste munti, adunarea nationala de la Alba Iulia s-a desfasurat in perioada 18 noiembrie-1 decembrie 1918. Cei 1228 de delegati si cei aproximativ 100.000 de oameni veniti din toate colturile Transilvaniei, au consfintit in mod liber unirea cu patria mama. Anul acesta, cu ocazia implinirii a 86 de ani de la faurirea statului national unitar Roman, in toata tara au fost organizate manifestari omagiale. A devenit o traditie ca in fiecare an, Primaria si Consiliul Local Cumpana sa sarbatoreasca acest eveniment important pentru istoria neamului nostru. Manifestarile au fost organizate sub egida "Romania la zi aniversara" si au inceput inca de dimineata cu intonarea Imnului de stat. A urmat slujba de sfintire oficiata de un sobor de preoti. In discursul sau, primarul Mariana Gaju a reamintit importanta zilei si sacrificiul pe care l-au facut inaintasii pentru ca noi sa putem trai astazi liberi. "Nu putem decat sa apreciem extraordinarele eforturi depuse de inaintasii nostri pentru realizarea idealului national. Tinerii nu trebuie sa uite ca inaintasii si-au jertfit viata pentru ca noi sa fim ceea ce suntem astazi. Suntem fericiti ca in comuna noastra exista multi eroi care au participat la acele evenimente si trebuie sa fim vesnic recunoscatori. Celor care astazi mai sunt alaturi de noi le uram multa sanatate, fericire si viata cat mai lunga si linistita. Cu amintirea trecutului in memorie si cu gandul la viitor, sa ne bucuram de aceasta zi aniversara", a precizat reprezentantul comunei Cumpana.La randul lor, veteranii de razboi prezenti la eveniment, au evocat acele clipe fierbinti si au transmis tinerilor prezenti in numar mare, importanta acestui eveniment. Totodata, batranii si-au exprimat bucuria ca nu au fost uitati si ca la aceasta zi aniversara, autoritatile locale din Cumpana ii invita si ii cinsteste asa cum se cuvine. A urmat depunerea de coroane si defilarea garzilor militare. Elevii Scolii Generale cu clasele I-VIII din Cumpana au prezentat pe scena Caminului Cultural din localitate un spectacol intitulat "Romania la zi aniversara." In cursul serii, tinerii din comuna au fost invitati la Discoteca Delfinul, la un bal organizat de autoritatile locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii