Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru unii, primele de Paste au ramas doar un vis de mult apus

ro

24 Apr, 2003 00:00 1232 Marime text

Fara venituri pascale

Anul acesta, cea mai mare parte a salariatilor societatilor comerciale, cu capital de stat sau privat, nu vor lua nimic de sarbatori # La o parte a sindicatelor, negocierile privind cuantumul primelor inca nu se terminasera ieri * Cele mai multe dintre sindicate au negociat primele de sarbatori in procent din salariu stabilit prin contract, ceea ce inseamna ca, la salariu mare, cuantumul este mare, iar la salariu mic, si cuantumul este mic * Se pare ca prima cea mai mare au primit-o angajatii de la CN APMC * Aproape toti cei cu care am stat de vorba ne-au declarat ca valoarea primelor este confidentiala

In ultimii ani, sindicalistii, dar nu numai ei, au nascocit tot felul de venituri suplimentare, denumite, ad-hoc, prime de muraturi, de porc sau de miel. Pentru a putea fi luate, multe din organizatiile sindicale au declansat, cu ani in urma, aproape toate formele de protest, pornind de la grevele japoneze, tip avertisment, ajungandu-se la cea spontana, unde se presupune ca nu stie nimeni cine a fost instigatorul sau organizatorul, pana la cea de tip maraton, prin care procesul de productie a fost oprit pe timp nelimitat. De atunci, lucrurile au mai evoluat. Intre timp, o serie de astfel de prime au fost trecute in contractul colectiv de munca. Numai ca uneori prevederile acestuia nu sunt respectate, astfel ca, de cele mai multe ori, majoritatea angajatilor se duc acasa cu buza umflata, printre acestia fiind bugetarii, dar si cei de la multe regii si societati comerciale cu capital de stat si privat. Salariatii din invatamant au primit o jumatate din cel de-al 13-lea salariu la Paste, iar cealalta o vor primi la Craciun. Politistii de la IPJ, ca si cei de la Frontiera, au primit cate 1,250 milioane de lei. La RADET si RATC s-au dat sume cuprinse intre cinci si sapte sute de mii de lei, pe platforma portuara angajatilor li s-au acordat sume cuprinse intre unu si trei milioane de lei, functie de societatea la care lucreaza, iar "sindicalistii din oras afiliati la BNS vor primi intre zero si 2,5 milioane de lei", potrivit declaratiei lui Vasile Otelea, liderul judetean al BNS Constanta.

Sindicalistii BNS se duc cu bani acasa

Angajatii societatilor ale caror sindicate sunt afiliate Blocului National Sindical se vor bucura si ei de prime de Paste. Conform declaratiilor lui Vasile Otelea, presedintele BNS, "primele acordate vor fi de pana la 2,5 milioane de lei in functie de posibilitatile fiecarei societati". "In majoritate, insa, se vor primi prime, iar exceptiile vor fi extrem de putine", a adaugat acesta.

Iepurasul ocoleste personalul medical

Pastele nu va fi sarbatorit cu aceeasi bucurie de catre cei care isi desfasoara activitatea in domeniul sanitar. Si acest lucru se va intampla din cauza faptului ca binemeritatele prime vor lipsi cu desavarsire. Pe fondul subfinantarii sistemului sanitar romanesc, posibilitatea directorilor de spitale de a-si rasplati salariatii este minima, daca nu chiar nula. Astfel, intrebata fiind in ce consta primele de Paste care vor fi acordate anul acesta angajatilor, doctorul Eugenia Muja, directorul interimar al Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta, a declarat ca acestea nici nu vor exista. "Nu avem de unde sa acordam prime de Paste. Toate acestea se intampla din cauza subfinantarii sistemului sanitar", a explicat directorul interimar al Spitalului Clinic de Boli Infectioase Constanta. Nici cadrele medicale si nici personalul mediu care isi desfasoara activitatea la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta nu vor primi nimic de sarbatori. "Nu avem resurse pentru asa ceva. Nu exista nici o speranta, dat fiind faptul ca si anul acesta vom merge tot inainte plini de datorii", a explicat directorul interimar al acestei unitati sanitare, doctor Ion Iancu. Unii directori ai spitalelor din judetul Constanta au impartit cel de-al 13-lea salariu in doua: o parte va fi considerata prima de Paste, iar cea de-a doua, prima de Craciun. Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta a acordat in totalitate sumele aferente celui de-al 13-lea salariu inca de la inceputul acestui an. Se pare ca nici angajatii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta nu vor primi nimic de "Iepuras". Directorul acestei institutii, doctor Victorian Pastila, spune ca nu stie inca absolut nimic de primele de Pasti. "Nu stiu daca se vor acorda sau nu. Nu am primit absolut nimic in acest sens de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate", a afirmat acesta. Directorul interimar al Directiei Judetene de Sanatate Publica Constanta, doctor Camelia Ciobotaru, declara ca sistemul bugetar al unitatii pe care o conduce nu prevede astfel de sume. "Pe parcursul anului noi nu avem nici un fel de prima. Nu avem asemenea posibilitati incluse in sistemul bugetar", a explicat Camelia Ciobotaru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii