Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)

ro

19 Mar, 2015 00:00 5574 Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă referatul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea de arestare preventivă a lui Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky.
 
Cei doi sunt cercetaţi de magistraţii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
 
Mazăre este bănuit de luare de mită (trei infracţiuni), de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi de conflict de interese (două infracţiuni). Pe Strutinsky, procurorii îl suspectează de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
 
„În perioada 2006-2009, primarul Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul lui Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat şi a primit de la reprezentanţii societăţii (...) SRL, (...), suma de 1 milion de euro pentru a emite în cel mai scurt termen documentaţiile de urbanism necesare proiectului imobiliar de tip mall dezvoltat de această societate. Mita a fost primită sub forma unor contracte de publicitate încheiate cu societatea (...) SRL - societate controlată de Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul lui Strutinsky Sorin Gabriel. De remarcat că, la data de 17.07.2007, este emisă autorizaţia de construire pentru mall, contractul de publicitate în valoare de 1 milion de euro găsit la percheziţia domiciliară este datat 5.08.2007, iar la data de 14.08.2007, este emisă autorizaţia de construire având ca obiect organizarea de şantier pentru acelaşi mall“, potrivit DNA.

„Toate aceste acte au fost emise de Primăria municipiului Constanţa în termene foarte scurte, de câteva zile, deşi. potrivit declaraţiei (...), documentaţiile urbanistice erau emise, mai ales în cazul autorizaţiilor de construire, care presupuneau verificări mai ample, uneori cu întârzieri. Întârzierile erau de ordinul săptămânilor. Această promptitudine în a emite actele necesare societăţii (...) SRL a depăşit chiar limitele posibilului. Astfel, din analiza documentelor puse la dispoziţie de Primăria municipiului Constanţa, a rezultat că primarul Mazăre Radu Ştefan a prelungit valabilitatea autorizaţiei nr. (...) /17.07.2007 de la data de 18.07.2009 până la data de 18.07.2010, în baza unei cereri formulate de (...) la data de 20.07.2009 (aşadar, ulterioară datei de 18.07.2009), cerere înregistrată în cadrul Primăriei Constanţa la data de 14.07.2009 (adică la o dată situată înainte de emiterea cererii - cu alte cuvinte, Primăria a primit la data de 14 iulie o cerere care nu era încă formulată, lucru care s-a întâmplat abia la 20 iulie). Din interpretarea logică a acestor date, rezultă că autorizaţia a fost prelungită chiar în absenţa unei cereri din partea (...), cerere care a fost ulterior întocmită şi transmisă Primăriei. Totodată, se remarcă faptul că, între data la care Primăria pretinde că a primit cererea, respectiv 14.07.2009, şi data prelungirii autorizaţiei, respectiv 18.07.2009, au trecut doar patru zile, în condiţiile în care termenul mediu de emitere a unor astfel de documente era mult mai mare, uneori depăşind termenul maxim prevăzut de lege de 30 de zile“, se mai arată în referatul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea de arestare preventivă a lui Radu Ştefan Mazăre şi a lui Sorin Gabriel Strutinsky.
 
Cei de la Anticorupţie mai spun că, „în perioada 2007 - 2009, primarul Mazăre Radu Ştefan a solicitat, prin intermediul lui Strutinsky Sorin Gabriel, reprezentanţilor societăţii (...) SRL suma de 1.105.000 de euro pentru a emite în cel mai scurt termen documentaţiile de urbanism necesare proiectului imobiliar de tip mall dezvoltat de această societate. Mita a fost primită sub forma unui contract de publicitate încheiat cu societatea (...) SRL - societate controlată de Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul lui Strutinsky Sorin Gabriel“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii