Sfântul Apostol Andrei. „Prin rugăciuni lega gura lupilor”

Sfântul Apostol Andrei este unul din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. El s-a născut în Betsaida, pe malul Lacului Ghenizaret, în Galileea, fiind fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostol Petru. Ocupaţia celor doi fraţi înainte de a deveni ucenici ai lui Iisus era aceea de pescari.
 
În cronologia apostolatului creştin, cel care se bucură de prima informaţie şi prezentare este Sfântul Andrei, care va primi numele de: Cel întâi chemat. Până să îl cunoască pe Mântuitorul Iisus Hristos, Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Prima întâlnire dintre Andrei şi Iisus este descrisă de Evanghelistul Ioan, la rândul lui ucenic al lui Ioan în acel moment, şi martor al evenimentului:

„A doua zi după Botez, Domnul a trecut pe acolo şi Sfântul Ioan privindu-L pe Iisus a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatul lumii. Cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi I-au urmat. Iar Iisus întorcându-Se şi văzându-I că-L urmează, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabbi, care se tălmăceşte Învăţătorule, unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers aşadar şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la El în ziua aceea... Unul din cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: L-am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos”(Ioan 1, 36-40).

După Pogorârea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli au început lucrarea de propovăduire a noii învăţături creştine, potrivit poruncii date de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de înălţarea Sa la cer (Matei 28, 19-20). Proloagele, tipărite prin osârdia marelui mitropolit Dosoftei al Moldovei, în perioada 1682-1686, menţionează pentru ziua de 30 noiembrie următoarele:

„Apostolului Andrei i-au revenit (prin tragere la sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde e acum Ţaringradul, Tracia şi Macedonia şi sosind la Dunăre, ce îi zic Dobrogea... toate acestea le-a umblat”.

Descriind acelaşi fapt, episcopul Eusebiu al Cezareei Palestinei, cel mai de seamă istoric creştin al veacurilor primare, scria în „Istoria bisericească” alcătuită de el, că Sfântul Apostol Andrei a propovăduit creştinismul şi în Dacia Pontică, viitoarea provincie romană Scythia Minor.
 
Odată cu răspândirea creştinismului aproape pe întreg cuprinsul Imperiului Roman, spre sfârşitul primului veac, au început şi persecuţiile împotriva creştinilor.
Persecutând pe creştini, Egheat, mare dregător al cetăţii Patrelor, a auzit că Sfântul Andrei o convertise la creştinism pe soţia sa Patricia Maximilia şi a poruncit slujitorilor săi să îl prindă şi să îl bată ca să tacă şi să aducă jertfă zeilor şi împăratului. Sfântul Apostol Andrei nesupunându-se poruncii date de dregătorul Egheat a fost bătut şi răstignit pe o cruce în formă de X. Astfel şi-a dat viaţa pentru Mântuitorul Iisus Hristos la vârsta de aproape 90 de ani, într-o zi de 30 noiembrie.
Sfântul Andrei în conştiinţa dobrogeană
 
Adevărul că Sfântul Apostol Andrei a predicat Evanghelia lui Hristos în Scythia Minor s-a păstrat viu de-a lungul veacurilor în conştiinţa neamului nostru, mai ales în colinde şi alte creaţii folclorice. Bătrânii dobrogeni pomenesc şi astăzi trecerea Apostolului cu un toiag în mână prin Dobrogea.
 
O astfel de istorisire poate fi auzită în localitatea Ion Corvin (fostul sat Guzgun) din judeţul Constanţa. Ea a fost transmisă posterităţii de către preotul Constantin Vasilescu, care, pe la anul 1935, era paroh de aproape 40 de ani în acea localitate. Acest vrednic preot deţinea istorisirea de la alţi bătrâni ai satului, care vorbeau despre două peşteri ce au servit drept biserici creştinilor dobrogeni, în urma propovăduirii Sfântului Apostol Andrei.

„Peştera cea mare cuprinde ca la 1000 de oi şi cea mică (...) la trei – patru sute. Peştera mare s-a făcut mai târziu, după ce s-au înmulţit creştinii şi nu mai era loc în cea mică. Acestea erau bisericuţele lor. El (Sfântul Andrei) n-a stat mult, dar cât a stat, a învăţat lumea să se închine...”.

 

Chiar şi în zilele noastre, dobrogenii ştiu că:

„Sfântu` Andrei când a vinit, ci c-a vinit pă jos c-un băţ în mână. El n-a stat mult, fo două zile, dac-a stat şi, când a plecat, a plecat fără băţ. Spune că i-a fost seti, ş-a fost dat cu băţu-n stâncă ş-a ieşit apă. A tot chicurat pân-a stat. Bătrânii așa spun”,

arată preotul Niculae Şerbănescu în lucrarea Pătrunderea şi dezvoltarea creştinismului în Scythia Minor.
 
O tradiţie consemnată de preotul Niculae Șerbănescu spune că, ajungând Sfântul Apostol Andrei până în părţile Dobrogei de azi

„lumea era foarte tulburată de haitele de lupi ce mişunau în tufişurile de lângă Dunăre şi Bărăganul nostru. Şi Apostolul, având darul vindecărilor şi, mai ales, al minunilor, a vindecat rănile multora şi prin rugăciuni lega gura lupilor, apărând pe oameni şi vitele lor şi toţi îl aveau de sfânt şi de mare ocrotitor”.

Arhidiaconul Andrei Iacoban, arătă într-una din predicile sale la Sfântul Apostol Andrei că, în sudul Moldovei se mai cunoaşte o istorisire, potrivit căreia Sfântul Apostol Andrei „se lupta cu vânturile reci ce aduceau zăpada, cu fiarele sălbatice şi, în special, cu lupii, străbătând cu greu pădurile şi hăţişurile ce se întindeau atunci pe o bună parte din ţara noastră şi erau culcuşurile unor astfel de fiare”.
 
Într-una din creaţiile folclorice dobrogene intitulată „Colindul Sfântului Andrei”, păstrată în două variante, se pomenesc numele lui Decebal şi Traian, iluştri conducători ai strămoşilor noştri, dacii şi romanii, care au venit să-l vadă pe marele Apostol. Redăm în continuare varianta mai amplă a acestui colind:
 

„Colo pe grindei,
Crâng de alunei,
Val de arţărei,
Sfântă mănăstire

Loc de tăinuire,
Şi tămăduire,
Se piteşte-n tei,
Casa lui Andrei,
De la schit la cruce,
Scară care duce,
Din cruce la schit,
Scări de coborât...
De la schit în sus
Crucea lui Iisus,
De la cruce-n tei,
Crucea lui Andrei,
Cine că-mi venea,
Şi descăleca?
Venea Decebal,
Călare pe-un cal,
Sfinţii că-i găsea
Cu ei că-mi vorbea
Dar nu se-nchina
Nici cruce-şi făcea.
La schitul din tei,
Crucea lui Andrei,
Traian că venea,
La slujbă şedea,
Slujba asculta,
Şi îngenunchia,
Şi nu se-nchina...
Pe murg călărea,
Şi calea-şi lua,
La cetatea lui,
A Trofeului...
Andrei col-la schit,
Uite c-a ieşit
Cu papucii lui,
Talpa raiului,
Şi potcapu lui,
Arca cerului,
Cu veşminte sfinte,
Fraţii înainte,
Cu toiag şi cruce,
Candele-n răscruce,
Lumânări aprinse,
Vâlvătăi cuprinse...
Iară Sânt Andrei
Sub crucea din tei,
Schitul din grindei,
Se roagă mereu
La bun Dumnezeu...”.

 

Sursă foto: Druche Ionuț

Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Citește și:

#citeșteDobrogea: Sfântul Apostol Andrei în conştiinţa dobrogeană (galerie foto)