Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:32 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

100% românesc Ajungi „La fără un sfert" şi pleci ziua următoare (galerie foto)

ro

22 Aug, 2011 00:00 4816 Marime text

cap_3.jpgRestaurantul „La fără un sfert", din satul 2 Mai, comuna Limanu, oferă o experienţă cel puţin interesantă şi spun asta pentru că totul, pornind de la mobilier şi până la servire, este 100 % românesc, un lucru rar întâlnit în condiţiile în care mai toate restaurantele au transformat preparatele italiene în mâncare tradiţională. Ei bine, aici, meniul poate fi descifrat de oricine şi, mai mult decât atât, nu cred că există vreun sortiment pe care să nu îl fi mâncat vreodată, de la „mizilicul" cu brânză şi măsline, la ciorba de burtă şi hamsiile cu mujdei. Mult mujdei.

Terasa în sine arată de parcă timpul s-ar fi oprit în urmă cu zece ani. Mesele de lemn sunt acoperite cu muşamale în carouri, iar farfuriile şi tacâmurile arată exact ca cele primite moştenire de la bunica. Servirea, şi ea, tipic românească, în sensul că oamenii sunt amabili, te tratează ca pe un cunoscut şi vor să te simţi bine cât timp poposeşti la ei.

„La fără un sfert" m-a convins că Mamaia trebuie luată ca punct de referinţă atunci când vorbim de preţuri mari pe litoral, pentru că, pe măsură ce te îndrepţi spre sud, observi că tarifele, fie că vorbim de servicii sau produse, scad de la o staţiune la alta. Aşa se face că la un restaurant din 2 Mai poţi mânca o supă cu 5,5 lei şi o omletă cu trei lei, sume pe care rar mi-a fost dat să le văd într-un meniu în judeţul nostru. La produsele din peşte, cei drept, preţurile depăşesc zece lei, dar trebuie să-i dau Cezarului ce-i al Cezarului, pentru că în zona asta se gătesc cele mai proaspete vieţuitoare marine, mai ales că pescărie este la doar doi paşi. O porţie de hamsii, cu mămăliguţă şi mujdei, costă 10 lei, iar porţiile sunt mai mult decât generoase. Pentru gurmanzi, bucătarii pregătesc şi cantităţi mai mari, la preţul de 15 lei. Calcanul este cel mai scump preparat din meniu, care costă puţin peste 40 de lei, chiar şi aşa, sub media restaurantelor din nord. Şi credeţi-mă că hamsiile de aici nu seamănă deloc cu scobitorile arse şi ciudat mirositoare care se comercializează în Satul de Vacanţă. Meniul include şi diferite tipuri de fripturi, dar, repet, dacă tot ajungeţi în zona asta, ar fi păcat să nu comandaţi peşte, de orice fel ar fi el.

2_mai_1.jpg

Restaurantul „La fără un sfert" funcţionează pe societatea Dancost Estival SRL, avându-i ca acţionari pe Constantin Trucmel şi Daniela Trucmel, care sunt şi administratorii firmei. Societatea figurează din anul 2003, şi apare cu pierderi în 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2009.

Restaurantul „La fără un sfert" primeşte trei stele. Cu plus.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii