A doua cadere a Babylonului - prin dizolvare (document)

 

 

 

Pe strada Mircea cel Bătrân, vis-a-vis de parcul din Tomis II, o terasă mică şi cochetă îţi atrage atenţia. Este de fapt un restaurant, poţi sta şi în interior, nu numai afară. Doar că nu este la fel de confortabil. Este foarte cald. Cu greu poţi respira, nu mai spun să aştepţi să se facă ceva de mâncare.

 

Terasa arată foarte bine. Este un copac în mijloc şi printre mese sunt flori. Este ceva mai plăcut, doar că, fiind aproape de stradă, trec multe maşini. Dacă acest lucru nu te deranjează, cu siguranţă sirenele de la salvare o vor face. Este aproape de spital şi foarte multe salvări trec pe acolo. Dacă ar fi fost amplasat într-un loc ceva mai liniştit, cu siguranţă ar fi fost mult mai atractiv. Preţurile sunt mici. Cu maximum 20 de lei primiţi mâncare şi ceva de băut. Dar dacă vreţi să faceţi asta, pregătiţi-vă să aşteptaţi. Un şnitel de pui este preparat în aproximativ 30 de minute. Nu pot înţelege de ce. Restaurantul era gol când am fost. Nici ospătăriţa nu se mişcă mai bine. Mi-a luat comanda destul de repede şi după ce mi-a adus-o, s-a aşezat pe un scaun la bar. Nu este nimic rău în asta, doar că acel scaun nu se vede de afară. Nici eu nu o vedeam pe ea, nici ea pe mine. Şi nici nu s-a mişcat de acolo o perioadă de timp. Am fost nevoită să merg eu la ea şi tot ea părea supărată că am deranjat-o. Dar chiar nu aveam aşteptări prea mari, aşa că nu am fost surprinsă. Bon fiscal nu se „serveşte“ în acest local. Nici nu mi-a fost adus, iar atunci când l-am cerut, a venit mai greu decât mâncarea. Eu ce pot înţelege de aici? Faptul că, probabil, era prima oară când scotea un bon fiscal? Ar fi bine să se obişnuiască, pentru că statul a promis prime celor care strâng bonuri fiscale. Revenind puţin la mâncare: nu vă recomand să mâncaţi ceva. Nu am putut termina de mâncat, nu pentru că nu-mi mai era foame, ci pentru că nu prea avea gust.