Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acolo unde pana si soarele rasare pe datorie

ro

03 May, 2002 00:00 2193 Marime text

Am strabatut ulite prafuite, incadrate de case saracacioase, din chirpici, fara garduri * In fiecare curte se ridica din pamant traditionalul "cotlan", numit si plita turceasca, unde se coace painea, alimentul cel mai de pret * Am gasit un sit preistoric, cu bordeie ca niste grote, sapate in malul de pamant

In sud-vestul Dobrogei, la o aruncatura de undita de Ostrov, se afla un sat uitat de lume, numit Faurei. Am ajuns aici in zorii zilei de sambata, animati de dorinta de a rasfoi, in mediul sau natural, o comunitate dobrogeana de rromi. Masina ne-a dus pe un drum prafuit, de tara si ne-a lasat la cismea, centrul natural al asezarii. Aici ne-a intampinat o multime pestrita, in special femei si copii care se inghesuiau dupa apa cu cobilite si caldari de plastic viu colorate. "Cismeaua" era, practic, o teava care scotea nasul dintr-un zid de piatra, locul fiind marcat cu o pata semicirculara de noroi in care se impiedicau, cot la cot, cainii, magarii si puradeii satului. Nici n-am coborat bine si-am fost inconjurati de copii, majoritatea fiind imbracati sumar si desculti. Adultii ne studiau de la distanta, usor rezervati, dar cand am scos aparatul de fotografiat si-am inceput sa luam primele cadre, discutiile au inceput sa curga. Incantati ca niste ziaristi se intereseaza de soarta lor, oamenii au inceput sa ne spuna singuri care-s necazurile, lipsiti fiind, totusi, de vehementa cu care ne-au obisnuit rromii "metropolitani". Vorbeau firesc, usor resemnati, cu aerul ca ar cere, dar nu au cui, ca ar incepe ceva, dar nu stiu de unde sa apuce. Aveam sa ne intrebam cat de mic trebuie sa fie lucrul pe care il ai ca sa spui ca nu ai nimic. Si daca un "pui de om" incape intr-un posibil raspuns.

Majoritatea locuitorilor care populeaza acum satul Faurei provin din imprejurimi: din Lipnita, Coslugea, Canlia, Carvan, Bugeac, Velichioi. Au venit ca sa fie impreuna cu cei de aceeasi etnie cu ei. Dar asta nu le-a rezolvat, din oficiu, problemele, dimpotriva: viata i-a poleit din plin cu amar. Prima durere de care s-au plans este apa, pe care-o culeg cu galeata de la cismea sau de la o cumpana infipta sub o rapa din marginea satului. Cei care au locuintele la periferie bat mult drum cu galetile, motiv pentru care copiii fac carca alaturi de adulti. Satul e taiat de o vale, careia dobrogenii ii spun "derea" (dupa turcescul "dere" - apa, vale), ce strange apele reziduale in vremurile ploioase. Cand precipitatiile se intrec cu gluma, dereaua se umfla si, in cotul de langa cismea, apa de baut se amesteca cu noroiul. Dar cum setea si foamea nu tin cont de meteorologie, oamenii continua sa ia apa de-acolo. Vacile satului tot la cismea vin sa se-adape, astfel incat, la ultimul "potop", multe s-au imbolnavit de tuberculoza din cauza apei infestate: din 100 de vaci, cat numara cireada satului, peste jumatate s-au curatat atunci. Cum, in Faurei, cel care are o cornuta se cheama ca este bogat, iar medicul veterinar joaca rolul unui consilier financiar, calamitatea avu proportiile unui seism economic. Ne-am intrebat cum se face ca, desi, potrivit specialistilor, zona de sud-vest a Dobrogei e bogata in izvoare, satul aceasta are un aer desertic. Oamenii ne-au spus ca primaria a inceput o lucrare care ar fi asigurat locuintelor apa curenta, insa treaba a fost oprita din lipsa de fonduri. Bani nu mai gasesti nici prin salbele femeilor: la Faurei, pana si soarele rasare pe datorie.

Viitor? Ioc!

Urma sa ne dumirim in curand ca aveam de-a face cu o comunitate care se dezvolta inertial, dupa cutume primitive. Institutiile care coaguleaza o societate moderna sunt inoperante sau lipsesc cu desavarsire. Primarul din Baneasa (comuna de care apartine satul) n-a mai fost vazut la fata de la ultima ploaie. I-am intrebat pe oameni ce fac cand li se imbolnavesc copiii. "Dispensar - ioc!". Ii urca in caruta si merg cu ei la Baneasa. In comuna vazusem o ambulanta moderna, ce se foia agale pe promenada. Cei din Faurei, insa, spun ca masina nu a trecut pe acolo de luni bune. I-am intrebat cum e cu ordinea si disciplina. "Politie - ioc!". Camin cultural? Iarasi ioc. Ce-i drept, au avut candva: era o gradinita acolo, un cabinet medical in care, de doua ori pe saptamana, venea un medic din comuna, tot acolo se organizau nunti si botezuri, rulau filme. Ali Iasar, un soi de lider comunitar (mai curand, unul din "inteleptii satului"), ne-a povestit ca la ridicarea constructiei a pus umarul intreaga suflare, iar oamenii au carat lemnele tocmai de la Cobadin. Dupa `89, locul a cazut, treptat, in paragina, s-au "ciordit" materiale de constructie pana cand din cladire au ramas numai stalpii si cateva grinzi prabusite, prin care cerul se zgarie de pamant. I-am privit pe copiii care se fugareau printre gramezile de moloz si ne-am intrebat ce ferestre le mai poate deschide, lor, viitorul. Nu departe de cismea e o scoala cu clasele I-VIII, dar familiile de rromi nu prea vad rostul invataturii, asa ca odraslele lor sunt mai mult pe la munca. Liderul spiritual al comunitatii rurale e, de regula, preotul, asa ca ne-am interesat de lacasurile de cult. Cele 340 de familii de rromi sunt de religie musulmana, au o geamie pe care o frecventeaza numai barbatii, femeilor fiindu-le interzis acest lucru. In Faurei sunt si 15 familii de romani, crestini care, pentru a participa la slujbe, merg la biserica din Baneasa. Diferenta de religie si etnie nu e un motiv de disputa intre unii si altii, ei intelegandu-se foarte bine. Un alt loc care focalizeaza o parte din vlaga satelor este carciuma, dar n-am vazut asa ceva in Faurei. Mare parte din viata satului se desfasoara sub cerul liber: satenii se intalnesc la cismea si acolo mai afla cum "merg" treburile. Au un reprezentant in Uniunea Democrata a Turcilor din Romania, Ali Salim. El ne-a spus ca organizatia isi va deschide, in curand, o filiala in Baneasa, iar atunci se va implica si in sprijinirea familiilor din Faurei. Deocamdata, soarele rasare si apune doar ca sa rasara iar.

Asteptam provincia

Am avut sentimentul ca notiunea de comunitate e cam abstracta pentru localnici, fiecare limitandu-si grijile la propria gospodarie. I-am intrebat daca s-ar implica intr-o actiune colectiva pentru a rezolva, de pilda, problema apei. In cazul in care s-ar gasi resursele materiale pentru continuarea lucrarilor incepute de primarie, ar face munca voluntara? Desi unii s-au grabit sa se laude, cei mai in varsta, care stiu mersul lucrurilor prin sat, ne-au asigurat ca vorbele nu costa bani, dar nici nu aduc apa in batatura. "Pe degeaba nu va munci nimeni. Ei si-ar dori sa aiba si camin cultural, dar fara sa puna osul sub grinda" - ne-a spus, cu naduf, Ali Iasar. I-am intrebat pe sateni daca stiu ca exista resurse guvernamentale sau internationale pentru dezvoltare rurala, ce pot fi atrase cu putina mobilizare. Pentru asta trebuie, insa, ca cineva sa elaboreze un proiect in care sa prezinte problemele si modul in care pot fi remediate, in conditiile in care comunitatea s-ar angaja sa aiba o contributie importanta, implicandu-se efectiv. Am realizat, de la primele cuvinte, ca vorbim despre extraterestri: nimeni nu credea ca se va gasi cineva in sat care sa bata atat de departe cu stiinta de carte. Asa ca ioc - voluntariat.

"Unul pe pat, unul sub pat"

Am mers apoi sa vizitam cele mai nevoiase familii din sat. Am strabatut ulite prafuite, incadrate de case saracacioase, din chirpici, fara garduri. In fiecare curte se ridica din pamant traditionalul "cotlan", numit si plita turceasca, unde se coace painea, alimentul cel mai de pret. Dupa ce termina painea, nevasta asaza alaturi cartofii fierti, uneori si orezul. Si asta-i masa. Carne - ioc! Legume - ioc! Doar stevie, cand da Allah. In drumul nostru am vazut, prin unele curti, gropi de var: unde nu ies cartofi, pamantul da bani de cartofi. Cu toata saracia, in unele bataturi, langa cotlan, tronau semete, in varf de bat, antene parabolice, acest contrast amintindu-ne de atmosfera filmelor lui Emir Kusturica. Cei mai saraci stau sub o rapa de la periferie. Acolo am gasit un adevarat sit preistoric, cu bordeie ca niste grote, sapate in malul de pamant. In partea din fata, oamenii au asezat spaliere, coceni de floarea-soarelui, cartoane si celofan. Acolo se inghesuie, in frig si fum, lipsiti de curent electric, cateva familii pe care Dumnezeu le-a binecuvantat cu prea multi copii. Sali Pembeghiul si Ali Demirgian locuiesc intr-un bordei de circa patru metri patrati, impreuna cu noua copii, "unul pe pat, altul sub pat", dupa spusele capului familiei. "Patul" e, de fapt, o scandura acoperita cu o patura. Cel mai mic dintre copii are doar cinci luni si creste ca-n epoca de piatra (desi pamant ar fi un termen mai potrivit). Probabil, e inutil sa mai spunem ca ei nu merg la scoala din cauza saraciei. Nicoleta Boboasa, asistent social la Primaria din Baneasa, ne-a povestit ca familia mai are doi copii care au ajuns intr-un centru de plasament din Constanta. Intr-un alt bordei locuiesc Ismet Izet si Sali Fatmenghiul. Ei au sase copii, cu varste intre un an si zece, dar nici chiar tatal nu stie precis. Ceea ce cunoaste el foarte bine (si se vede cu ochiul liber) este saracia lucie in care traiesc. Ca si in cazul vecinilor, ei mai au un copil, care este internat intr-un centru de plasament, dupa ce a fost abandonat de mama in spitalul din Baneasa. Comunitatea nu ii sprijina pe acesti nefericiti, fie pentru ca nu are resursele necesare, fie pentru ca oamenii nu sunt obisnuiti sa se ajute intre ei. Un "cartier" cu adevarat preistoric din Faurei, in care ritmul vietii cunoaste sincope terifiante, aveam sa aflam ca se numeste, ironie a sortii, "Bucurestii Noi".

Nevasta in rate

Ne-am intors la cismea cu o caruta, urmariti de un caine si o ceata de copii, care ne insoteau pretutindeni. Aici am gasit mare vanzoleala, femeile si copiii lasasera jos galetile si priveau, cu palma la frunte, intr-o directie din care se auzeau chiuituri si muzica lautareasca. Afland ca e nunta in sat, ne-am dus sa vedem cum se naste o noua familie la Faurei. Am gasit o ograda simpla, unde dantuia o multime de lume care, in ciuda conditiilor mizere, parea ca se bucura sincer de viata. Un acordeonist, un clarinetist si un tobosar cantau cu foc in fata casei in care femeile o gateau pe aleasa. In fapt, nu asistam la o nunta, ci la ceremonialul petitului. Stiind ca rromii isi "cumpara" nevestele, l-am cautat pe cavaler sa aflam amanunte. Petitorul, Samir Murat, avea 19 ani, iar fata, Ingian Rasit, facuse 16. Cum baiatul nu munceste, ne-a spus ca nu are inca suma de 5 milioane, la cat fusese "evaluata" fata, asa ca isi va plati nevasta, probabil, "in rate". Dupa nunta, noua familie va locui in casa la socrul mare si, odata cu primii copii, slagarul grijilor va lua locul refrenelor lautaresti. In spatele casei se casca o groapa de var. I-am cerut amanunte socrului mare despre acea sursa de venit si el ne-a spus, cu mandrie, ca ei dau cu 5.000 kilul.

Bursa de marfuri generale

Intr-un sat atat de sarac nu prea se inghesuie investitorii. Ba chiar am putea spune ca stau lejer: in Faurei sunt doar doua magazine. L-am vizitat pe patronul unuia dintre ele. Dumitru Ghelcu este roman si s-a nascut in sat. Familia sa a venit aici in 1902. Are trei copii, are pregatire de contabil si-ar vrea sa-si extinda magazinul. L-a deschis acum zece ani, cu banii pe care ii strangea pentru a-si cumpara o Dacie. A scos banii de la CEC si a facut un magazin de marfuri generale, in curte, lipind noua constructie de cladirea casei batranesti. Pentru Dumitru, aceasta nu este o afacere profitabila, pentru ca oamenii nu prea au bani. "Scot si eu cat sa traiesc, ca alt venit nu am", ne-a marturisit. Este, insa, constient ca acesta-i si un mod de a-si ajuta comunitatea, ca sa nu fie nevoiti oamenii sa mearga pana la Baneasa pentru orice fleac. In afara de cele doua magazine, nici pomeneala de initiativa privata. Lautarii se mai descurca, pentru ca le zic cu foc si sunt cautati de vecini. Aproape toti satenii au cate un hectar sau doua de pamant, pe care, insa, nu il lucreaza. "Cu ce sa-l lucrez?", ne-au raspuns cei pe care i-am intrebat. Mai curios e ca nici o asociatie agricola nu a venit la Faurei pentru a porni o afacere, sa puna la treaba pamantul ce pare ca se-nvarte degeaba. Cand soarele rasare pe datorie, scadenta o platesc puii de oameni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii