Idei de vacanţă Balcic, „cuibul singuratic“ al Reginei Maria
Idei de vacanţă: Balcic, „cuibul singuratic“ al Reginei Maria
26 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
4860
Marime text
Balcic este un oraş la ţărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici din nord-estul Bulgariei, situat la o distanţă de 42 km de Varna. În perioada 1913 -1940, a aparţinut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic. În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. Aici se află Castelul din Balcic, reşedinţa de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa Centrală şi de Est, în special datorită colecţiei de cactuşi.
Datorită versanţilor de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Oraşul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint, din aceleaşi motive.
Castelul din Balcic a fost construit ca reşedinţă pentru Regina Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparţinut României.
Complexul cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidenţiale, o sală a fumătorilor, o pivniţă, o mănăstire, un izvor de apă şi diverse alte clădiri.
Castelul, numit şi „Cuibul Singuratic“ („Tenha Juvah“, în limba turcă), este de fapt o vilă cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie, străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase şi combină elemente ale stilurilor maur şi mediteranean cu cel al caselor bulgăreşti. Este foarte aproape de mare, fiind despărţit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de „castel“, se arată pe www.balcic.net.
Obiectivele de pe domeniul Castelului din Balcic
- Intrarea - Ghereta santinelei
- Fântâna de argint
- Grădina lui Allah
- Vila „Săgeata albastră“
- Colţul „Magnolia“
- Templul apei
- Capela Stella Maris
- Izvorul sfânt
- Grădina Ghetsimani
- Aleea valului albastru
- Digul
- Grădina „Curtea englezească“
- Cascada
- „Puntea suspinelor“
- Vila „Moara“
- Vila „Salon“
- Restaurantul „Coroana“
- Aleea vinului
- Tronul Reginei Maria
- Castelul Reginei Maria - Vila „Cuibul liniştit“
- Aleea secolelor
- Camera pentru fumat
- Grădina „Labirint“
- Mormântul Reginei Maria
- Vila „Gutman“
- Vila „Suita“
- Grădina „Craing“
- Vila „Izbânda“
- Vila „Ciuperca“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii