Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bourbon, club şi cafenea în acelaşi loc (document)

ro

06 Sep, 2010 01:16 7847 Marime text

cap_1.jpgBourbon este una dintre cele mai cunoscute cafenele din oraş. Dar, în acest articol, vorbim despre cea de pe strada Alexandru Puşkin nr. 36. Este cea mai veche, iar noaptea se transformă în club. Nu unul de fiţe, ceea ce este bine. Sunt seri de karaoke şi preţurile nu sunt mari. Este o atmosferă plăcută. Acum este închis pentru renovare, aşa că ajungem la terasă. Este mică şi sunt multe mese. Poate prea multe. Atunci când este aglomerat, de-abia te poţi strecura printre ele. Să nu mai zic de ospătari, care ajung greu la masă şi se chinuiesc din acest motiv. Este păcat, pentru că ar fi foarte drăguţă cu mai puţine mese. Din acest motiv aleg să merg pe zi acolo. Sunt puţini clienţi şi este destul de linişte, pentru că pe acea stradă nu circulă multe maşini şi nu prea are ce să te deranjeze.Chiar dacă este promovată ca o cafenea, în meniu poţi găsi şi câte ceva de mâncare. Nu este bogat în preparate şi pe cele care există le găseşti mai peste tot.

Bourbon_2.jpgNu sunt nici foarte gustoase, dar îţi potolesc foamea. Bine că nu sunt scumpe. Cu opt lei poţi mânca o omletă sau, cu 15 lei, o pizza. Servirea este bună. Ospătarii sunt rapizi, excepţie fac momentele în care sunt mulţi clienţi şi nu prea fac faţă. Nu este un local perfect, dar este bun pentru a bea o cafea într-o dimineaţă călduroasă, de preferat în week-end când este mai liber.

Bourbon funcţionează pe societatea Amaruii SRL, administrată de Răzvan Cristian Iacob, care mai este implicat în Elcora Nav SRL, RF Pub SRL, Bourbon SRL şi Hacienda Cafe SRL. Cafenele Bourbon mai pot fi găsite în Tomis Mall, pe bulevardul Tomis nr. 108, în complexul comercial Tom, în Doraly Mall şi în CityPark Mall. Pe lângă acestea, mai sunt în Bucureşti şi în Sibiu.

Cafeneaua primeşte trei stele. Aş fi acordat mai multe dacă mâncarea era mai gustoasă şi mesele nu erau aşa de îngrămădite.

stele_bourbon.jpg

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii