Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:23 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Călătorie în timp“, la Jazz Cafe (document)

ro

21 Sep, 2010 00:00 4710 Marime text
jazz1.jpg Este o cafenea simplă, care nu iese cu nimic în evidenţă, dar în care este bine să mergi pe zi pentru a te relaxa şi a „călători în timp“ cu o cafea bună şi caldă pe masă.

Jazz Cafe este o cafenea relativ nou deschisă pe bulevardul Ferdinand nr. 26, aproape de Piaţa Unirii. Multă lume nu ştie de acest local şi, din acest motiv, sunt puţini clienţi. Dar ăsta mi se pare farmecul ei. Nu este mare şi sunt puţine mese. Combinaţia culorilor din interior este extraordinar de bună. Iar scaunele acelea mari sunt perfecte pentru relaxare. Aproape că te ia somnul pe ele, aşa de confortabile sunt. Vă recomand să mergeţi ziua, când sunt foarte puţini clienţi. Muzica Jazz care se aude din difuzoare, liniştea din cafenea şi cafeaua caldă şi bună creează mediul perfect pentru relaxare sau reflectare. Este genul de local în care mergi să reflectezi la diverse lucruri sau să-ţi pui ordine în gânduri. Plus că întotdeauna genul acesta de muzică parcă mă face să călătoresc în timp. Şi parcul din faţa cafenelei, plin de atâta istorie, este perfect. Te pierzi în gânduri şi în trecut. De preţuri nu sunt multe de spus. Sunt oarecum normale pentru acea zonă. Costă cinci lei o cafea şi şase lei un suc. Servirea este foarte rapidă.jazz2.jpg Ar fi fost culmea să nu fie aşa în condiţiile în care sunt foarte puţini clienţi. Atunci când este mai aglomerat, se schimbă puţin situaţia pentru că este o singură ospătăriţă care face şi treaba din bar, aşa că aveţi ceva mai mult de aşteptat. Ştiu că anul trecut au avut seri cu muzică jazz live şi ar fi frumos să păstreze această tradiţie. Este o cafenea simplă, care nu iese cu nimic în evidenţă, dar în care este bine să mergi pe zi pentru a te relaxa şi a „călători în timp“ cu o cafea bună şi caldă pe masă.

Cafeneaua funcţionează pe societatea Jazz Coffe SRL, administrată de Zekeryia Sadak.

stele_jazz.jpgJazz Cafe primeşte patru stele.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ramona 20 May, 2011 23:13 Imi place aceasta cafenea.Este un loc in care poti sa asculti relaxat şi te laşi învăluit de melodicitate sau de farmecul jucăuş al notelor,dând frâu liber imaginaţiei intepretative.Aceste clipe alaturi de o cafea buna ne ofera adevarate satisfactii.
  • ramona 20 May, 2011 19:58 Imi place aceasta cafenea.Poti sa asculti relaxat şi sa te laşi învăluit de melodicitate sau de farmecul jucăuş al notelor,dând frâu liber imaginaţiei intepretative.Aceste clipe alaturi de o cafea buna sunt adevarate satisfactii.