Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Karaoke Cafe, locul unde poţi cânta în pijamale (document)

ro

14 Oct, 2010 00:00 8163 Marime text
karaoke_1.jpgEste un local mult prea scump pentru poziţia sa, dar care organizează petreceri ciudate şi reuşite. Aşa că, dacă ai chef să te distrezi puţin altfel, acesta este locul în care o poţi face.

Karaoke Cafe este un local deschis de puţin timp la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Ştefan Mihăileanu. Aşa cum îi spune şi numele, sunt organizate foarte des seri de karaoke. Dar asta nu înseamnă că nu este deschis şi ziua şi că nu poţi merge acolo doar pentru a bea o cafea într-o atmosferă cât de cât liniştită. Din păcate, nu este un spaţiu prea mare şi dacă sunt două - trei mese ocupate, deja este destul de multă gălăgie. Dar nu este chiar aşa deranjant. Îmi place foarte mult cum a fost amenajat acest spaţiu. Culorile sunt calde şi liniştitoare. 

karaoke_2.jpg

Canapelele sunt puţin cam incomode. Cel mai mult la această cafenea mă deranjează preţurile. Sunt enorme pentru ceea ce oferă, mai ales pentru că este un local orientat spre distracţie, iar clienţii vor să bea destul de mult. La cât de scump este, cu siguranţă nimeni nu întrece măsura cu băutura. O cafea costă cam şase lei, dar bere nu găseşti sub opt lei. Şi este la 330 ml. Spun că nu este un lucru bun pentru că sunt multe baruri care au început să aibă astfel de seri de karaoke şi băutura este mult mai ieftină. Dar, până la urmă, fiecare alege unde merge. În această cafenea, pe lângă karaoke, sunt tot felul de petreceri ciudate pentru unii: pijama party, pink party. Pentru mine, sună distractiv să încerci să cânţi în pijama. Servirea este bună atunci când sunt puţini clienţi, dar atunci când este o petrecere, mai bine mergi la bar să îţi comanzi ce vrei pentru că ospătăriţa face faţă cu greu. Este un local mult prea scump pentru poziţia sa, dar care organizează petreceri ciudate şi reuşite. Aşa că, dacă ai chef să te distrezi puţin altfel, acesta este locul în care o poţi face.

Cafeneaua funcţionează pe societatea Gaufre de Liege SRL, administrată de Jenica Gheorghiu.

stele_karaoke.jpg

Karaoke Cafe primeşte patru stele. Dacă preţurile erau mai mici, cu siguranţă primea cinci. 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Eus Mihnea 10 Dec, 2010 17:45 Salut. Karaoke Cafe, functioneaza si in luna DECEMBRIE 2010 ?