Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:13 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâncare ieftină la restaurant Tineretului (document)

ro

28 Aug, 2010 00:00 6900 Marime text
tineretului_1.jpgRestaurantul Tineretului face parte din localele vechi ale oraşului. Este situat pe bulevardul Tomis nr. 20 - 26, aproape de Piaţa Ovidiu.

Este un spaţiu mare de care nu s-a mai ocupat nimeni de mult timp, ca în cazul multor astfel de restaurante. S-au pus acum nu foarte mult timp mese şi scaune noi, dar cam atât. Interiorul arată destul de urât, dar este curat. Terasa este şi ea mare. Este un loc mai potrivit decât interiorul, mai ales că încă este cald. Păcat că sunt multe maşini care circulă exact prin faţa ei. Dacă circulaţia rutieră era interzisă în acea zonă, îţi era mai mare dragul să mănânci ceva acolo. Meniul nu este foarte bogat, sunt doar câteva preparate pe care le găseşti la mai toate restaurantele. Partea bună este că preţurile sunt mult mai mici spre deosebire de localele din acea zonă şi mâncarea chiar este gustoasă. Una din specialităţile bucătarului este tochitura dobrogeană, care costă doar 10 lei şi are un gust foarte bun. Porţia este destul de mărişoară, suficientă pentru a-ţi potoli foamea. Dacă crezi că poţi mânca mai mult, poţi alege meniul zilei. Costă 12 lei şi primeşti felul întâi, felul doi şi chifle. Orice variantă ai alege, nu te ajunge mai mult de 20 de lei mâncarea şi ceva de băut. Zic eu că este convenabil. Cu servirea nu au fost probleme până când am cerut bonul fiscal. Atunci mi s-a spus că nu au cum să mi-l dea pentru că s-a stricat casa de marcat. Într-un final s-a rezolvat problema, dar nu este frumos. Atâta timp cât restaurantul este deschis, casa de marcat trebuie să funcţioneze. Aşa cum am mai spus şi în alte articole, îmi pare rău că nu se investeşte mai mult în aceste restaurante vechi din oraş. Au o tradiţie, preţurile sunt mici şi mâncarea este bună.

tineretului_2.jpg

Restaurantul funcţionează pe societatea Dacia Tour SA, în care sunt asociaţi în calitate de persoane fizice Ion Dumitrache şi fiicele acestuia,  Ileana-Cristina şi Ioana Florentina şi Felix Stroe, alături de fiul lui, Cosmin. Asociaţi în calitate de persoane juridice sunt 2 x 1 Holding SRL şi Tekno Plus SRL. Administratori ai acestei societăţi sunt Vasilică Besea, Alexandru Babeanu şi Alexandru Rizu, iar cenzori sunt Eugeniu Conrad, Olimpia Mihale, Marin Spilcea, Elena Muşat, Cristina Mariana Zvon şi Emilia Luminiţa Ciuciuleacă.

stele_tineretului.jpg

Tineretului primeşte trei stele. 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii