Minunea de la Strunga, locul unde arde permanent focul lui Dumnezeu

Mâine, va fi sfinţită bisericuţa mănăstirii Strunga, din comuna Oltina, satul Răzoare. Locul de închinăciune este ridicat într-o vale înconjurată de dealuri, întocmai ca o strungă de oi.

Bisericuţa datează de la începutul secolului al XIX-lea. Iniţial, a fost construită din chirpici şi acoperită cu stuf. Prin anii 1920 sătenii cu credinţă în Dumnezeu au reconstruit această bisericuţă din cărămidă. La piciorul unei mese sfinte s-au găsit pomelnice cu numele ctitorilor bulgari.

În sfânta bisericuţă arde permanent făclia vie a lui Dumnezeu în cele 12 candele aprinse permanent. 

Citeşte şi „Povestea preotului care a lăsat Constanţei două monumente istorice“

Minunea de la Strunga

Lucrările la casa Domnului au putut fi terminate datorită unei minuni. În toamna lui 2006, maica stareţă a fost invitată la hramul mănăstirii de la Colilia. A plecat cu o scrisoare la ea, pe care dorea să i-o dea lui Gigi Becali, prin intermediul părintelui, sperând că omul de afaceri îi va da banii necesari lucrărilor de la casa Domnului. Avea datorii mari, de 98 milioane de lei vechi.

Însă nu a avut curajul să apeleze la bunăvoinţa preotului deoarece a fost ocupat cu slujba.

Cuprinsă de deznădejde, s-a retras într-un loc ferit pe iarba uscată şi a început să plângă. Atunci, lângă dânsa a venit o femeie care a întrebat-o de ce plânge. Prima dată nu a vrut să-i spună de ce e atât de supărată. Apoi, văzând că insistă, i-a spus ce are pe suflet: „Plâng doamnă că am început lucrările la mănăstire si am luat materiale pe datorie şi nu am cu ce le plăti", la care creştina i-a spus: „Nu mai plânge, că îţi dau eu banii să plăteşti, am strânşi 100 de milioane să dau si eu la o mănăstire ca să fiu trecută în rândul ctitorilor. I-am spus părintelui Arsenie Papacioc fapta pe care vreau să o fac, iar răspunsul preasfinţiei sale a fost că la o zi mare voi întâlni pe cineva si voi dărui aceşti bani".

  Citeşte şi „Prima biserică ortodoxă din judeţ ridicată sub stăpânirea otomană“

Maica s-a cutremurat deodată când a auzit cuvintele femei şi nu-i venea să creadă ceea ce i se întâmplă. După câteva zile a fost la ea acasă şi stareţa a primit banii: 200 de bancnote de 50 de lei noi. „Nu mai văzusem niciodată aşa bani!", ne-a mărturisit maica stareţă.

Ocrotită de pădure

Şi drumul de întoarcere la mănăstire a fost plin cu peripeţii. Ajungând la răscrucea dintre şoseaua principală şi drumul care duce la mănăstire, maica a coborât din microbuz şi s-a îndreptat către pădure. Mergând prin întuneric, vreme pe aproape o oră, i-au ieşit în cale nişte romi cu căruţe, care s-au oferit să o ducă la destinaţie. Stareţa văzându-i a început să se roage Maicii Domnului deoarece avea la dânsa în trăistuţă mulţi bani. Aceştia s-au oferit să-i dea o bucată de pâine, dar a refuzat de frica ce o cuprinsese deodată. Şi-a continuat drumul prin pădure şi a auzit porcii mistreţi. Atunci şi-a scos telefonul şi l-a sunat pe părintele Stareţ Andrei de la Dervent şi i-a povestit toate cele întâmplate. Cum a ajuns la mănăstire, a dat fuga să se roage la Dumnezeu pentru că a ocrotit-o în călătoria sa.

Citeşte şi „Povestea preotului Ilarie Teodorescu, care a pus piatra de temelie a Palatului Arhiepiscopal“

Maica stareţă ne-a spus că femeia care i-a dat banii vrea să rămână anonimă.

Cu banii primiţi de la creştină a plătit constructorul. Aşa s-a reuşit finalizarea chiliilor de maici, care s-au putut muta din casa părăsită. „Când a auzit patronul de aşa faptă a mai lăsat şi el din preţ", ne mărturiseşte ea.

Doar ciulini şi şerpi în Casa Domnului

Filareta Băltăreţu, maica stareţă, este, de fel, din Argeş, dar apoi a trăit mulţi ani pe meleaguri dobrogene. La această mănăstire a venit cu stareţul Mănăstirii Dervent. „Prima dată când am ajuns aici erau doar ciulini şi şerpişori şi m-am speriat. Văzând asta, părintele mi-a zis să mergem la Înaltul şi să-mi dea altă mănăstire şi eu atunci am refuzat şi am zis că o ajung să iubesc ciulinii ca pe cele mai frumoase flori, iar şerpişorii am să-i iubesc ca pe cei mai buni prieteni", mărturiseşte maica stareţă. Era în toamna anului 2005.

A rămas să se roage pe pământ dobrogean, departe de civilizaţie, lângă un sat din care au mai rămas doar trei familii. Timp de opt ani a fost doar ea şi jivinele pădurii. Apoi, încet - încet au venit şi alte maici. „Acum suntem opt!", a spus ea bucuroasă. Au venit mai multe maici din Constanţa, din Oltina şi chiar din Moldova, iar pelerinii nu-s niciodată puţini. „Ne bucurăm că nu ne ocolesc creştinii şi vin aici să se roage la Dumnezeu!", spune ea.

Nu este prima oprire a maicii stareţe. Mai întâi, a fost la Mănăstirea Sfântul Ierarh Modest, din Arhiepiscopia Argeşului, şi de acolo, „cu vrerea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, am venit în această pustie", spune măicuţa.