Mortii nimanui (galerie foto)
Mortii nimanui (galerie foto)
În
Cimitirul Viile
Noi, mormintele persoanelor decedate neidentificate au fost lăsate de
izbelişte * Acestea sunt nişte grămezi de pământ pline de ierburi şi
sticle de bere
Cimitirul. Un cuvânt
ce înspăimântă, dă fiori şi încreţeşte feţe, transformat în simbol al
macabrului. Un loc ocolit de cei ale căror familii, prieteni, apropiaţi au fost
ocoliţi, la rândul lor, de fiorii morţii.
Lespezi reci. Cripte
întunecate. Bocete. Alei tăcute. Linişte mormântală, brăzdată, din când în
când, de un vânt ascuţit şi croncănit de ciori. Printre cruci se zăreşte sutana
unui preot ce-i cântă „Veşnica pomenire" unui rob urcat proaspăt la ceruri. În
linii mari, în imaginaţia omului, această imagine lugubră este asociată
întotdeauna cu cea a cimitirului. Dar, într-o banală plimbare printre locurile
de veci, în căutarea unei rude dispărute prematur, trecătorul îndurerat poate
da de opulenţă. De cavouri luxoase, amenajate până în cel mai mic detaliu. De
cripte peste care au fost aruncate coroane viu colorate. De cruci de marmură,
pe care sunt inscripţionate versuri standard şi poze color ale celor dispăruţi.
De cavourile celor care consideră că nu mai au nimic de făcut în lumea celor
vii şi şi-au comandat cavouri cu termopan, dotate cu cele de trebuinţă, deşi nu
le-a sunat încă ceasul.
Lumea celor uitaţi...
dincolo
Diferenţieri
sunt
chiar şi în lumea celor de dincolo. Sau, mai bine zis, în lumea de
aici, a
celor cărora le-a fost răpit dreptul la viaţă. Contrastul dintre
clasele
sociale, care sunt evidente printre cei vii, se reflectă în aspectul
mormintelor. Pe de o parte, lux, opulenţă, inscripţii înduioşătoare şi
miros de
tămâie lăsat în urmă de rudele care-şi primenesc morţii regulat, iar pe
de
alta, cruci de lemn rupte, morminte săpate în grabă, distruse de ploile
torenţiale, ierburi, peturi. În cimitirul Viile Noi, undeva în capăt,
sunt
înmormântate persoanele care nu au avut pe nimeni pe lume care să le
facă
pomenile sau nu au fost identificate. „În fund. La dreapta şi în
capăt",
bolboroseşte un om al străzii. Tot la capătul cimitirului, separaţi de
rest şi
împrejmuiţi de un gărduleţ bleu, sunt îngropaţi 23 de copii
seropozitivi, semn
că stigmatul societăţii nu a dispărut nici după moarte. Fiecare are
povestea
lui, pe care vântul o şuieră doar pentru cei care au urechi să o
asculte. Să o
descifreze. Şi într-un târziu, să le înţeleagă dorinţa de a fi
acceptaţi, chiar
şi acum, după ce au trecut în nefiinţă. Niciunul nu a apucat să treacă
de zece
ani. Unii de abia învăţaseră să meargă, când boala le-a cuprins trupul
şi i-a
tras în întunecime. Nicuşor P, Elena B, Mariana O, Florin A, Dumitru
A, Memet A, Cristian S,
Florentin C, Claudiu G, Florentina F, Alexandru C, Tiţa A, Valentina T,
Petrişor C, Sebastian S, Iaar G, Florine I, Andrei T, Sevgilin A, Metin
A,
Marius O, Costel P, George P au murit din neglijenţa altora. A mamelor,
a
asistentelor medicale, a infirmierelor, a sistemului rigid şi cu multe
lacune.
Şi continuă să moară. Potrivit datelor statistice de la Spitalul Clinic
de Boli
Infecţioase Constanţa, în 2007, 25 de persoane seropozitve au trecut în
nefiinţă, iar în 2008, 26. De la începutul anului 2009, şase
constănţeni cu HIV/SIDA au decedat şi alte 15 cazuri noi au fost
descoperite în
numai două luni. Dureros.
„Necunoscut Pol 2"
De cealaltă parte a
unei alei improvizate se întind aşa- zisele morminte ale decedaţilor
neidentificaţi. Sunt morţii nimănui. O slujbă, o groapă făcută în grabă,
decontată de Primărie, şi atât. Două, trei rânduri de cruci, de pe care ploile
au şters numele celor care au trecut în lumea de dincolo în braţele unor
necunoscuţi. Nimeni nu s-a mai îngrijit să le rescrijelească. În loc de
morminte au munţi de pământ zdrelit de apă şi acoperit de ierburi şi sticle de
bere. Pe cruci, unele rupte, altele
căzute, îşi fac veacul ciorile. Doar croncănitul lor le ţine companie.
Şi, din când în când, vocea unui trecător rătăcit. „Nu mă filma, bre! Am venit
să-mi văd fratele. Nu s-a ştiut cine e şi l-au îngropat aici", spune un bărbat.
E duminică. Opt martie. A venit să aprindă o lumânare la căpătâiul fratelui. Îl
chema Mihai - avea nume de sfânt, dar a sfârşit ca un câine. În genunchi, lângă
o cruce pe care se mai distinge prenumele decedatului, bărbatul se luptă cu
vântul. Aprinde lumânarea şi pleacă. Vrea să fie singur cu durerea lui. Alte
morminte nu au fost vizitate nicicând. Trupurile îngropate aici nu au nume, nu
au vârstă, dar ascund o poveste. De cele mai multe ori, una cu sfârşit violent,
tragic. „CIN BĂRBAT CIRCULAŢIE", 9.08.2006-30.08.2006, se distinge pe una
dintre cruci, adică un cadavru cu identitate necunoscută. „Necunoscut Pol 2
2005", „Necunoscut Pol TF"...
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- neagu viorel 23 Jun, 2009 12:18 disparut acum 5 ani,din fetesti,ialomita