Muste moarte in La Pizza (document)
Muste moarte in La Pizza (document)
Pizzeria este situată pe strada Răscoalei nr. 15, în piaţa Unirii. Este de mult timp în acel loc şi a fost renovată de curând. Probabil este mult spus renovată, pentru că interiorul este jalnic. Mesele şi scaunele te fac să te simţi ca într-o bucătărie foarte murdară de apartament. Am intrat cu gândul să mănânc ceva, dar m-am răzgândit rapid. Este şi foarte uşor să te răzgândeşti când realizezi unde ai intrat. Sunt foarte multe muşte care roiesc în jurul tău, unele sunt şi moarte, lăsate în jurul meselor. În centrul pizzeriei, tavanul mai are puţin şi cade. Este foarte cald şi am văzut să aibă aer condiţionat sau, în orice caz, nu este pornit. Ferestrele sunt larg deschise pentru a se aerisi, dar acest lucru doar face mai rău. Lasă muştele să intre şi traficul de pe aglomerata stradă devine şi mai deranjant. Inhalezi toate noxele emise de maşinile care trec pe acolo, ca să nu mai spun de fumul de ţigară din interior. Mi se pare genul de local în care mergi să mănânci, nu doar să bei un suc, şi consider că ar trebui să aibă o aerisire bună în condiţiile în care este permis fumatul, dar se pare că nu este aşa. Mirosul de pizza, împreună cu cel de ţigară, te face să crezi că eşti într-o bodegă ieftină dintr-un cartier rău famat. Preţurile sunt destul de bune, costă 14 lei o pizza, dar degeaba. Tot nu pot să cred că poate cineva să mănânce în acest local. Bucătăresele, probabil pentru că nu au multă treabă, stau la doar două mese depărtare de clienţi. Este ciudat să le vezi pe toate acolo, iar în momentul în care comanzi, să se ridice una dintre ele şi să meargă, cam sictirită, spre bucătărie. Servirea este şi ea pe măsura aşteptărilor pe care ţi le creezi când vezi cum arată locul. Ospătăriţa mi-a adus rapid meniul, dar apoi a dispărut. Am stat cam 15 minute până să vină să-mi ia comanda. În momentul în care am cerut nota de plată, nici măcar nu s-a obosit să-mi aducă o bucată de hârtie pe care să scrie cât costă ce am comandat. Doar mi-a spus cât face. Părea şi foarte mirată atunci când i-am cerut bonul fiscal. Este o pizzerie care trebuie neapărat ocolită. Sunt multe restaurante în jurul ei unde puteţi mânca.
La Pizza funcţionează, în sistem de franciză, pe societatea Il Melograno SRL din Braşov, administrată de Nicoleta Elena Cehan. Unic asociat este Sapori D Italia SRL.Primeşte o singură stea pentru preţurile acceptabile. Mai mult nu se poate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp