Mândria Academiei Navale Nava-Şcoală „Mircea“, simbol şi martor al vremurilor (galerie foto)
Mândria Academiei Navale: Nava-Şcoală „Mircea“, simbol şi martor al vremurilor (galerie foto)
25 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3833
Marime text
Nava-Şcoală „Mircea“, simbol al României, a împlinit 76 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare. La bordul velierului-simbol al Academiei Navale „Mircea cei Bătrân“ din Constanţa s-au instruit marinari destoinici, profesionişti pe drumul de ape.
Emoţia pe care o simţi atunci când pui piciorul pe puntea de lemn a lui „Mircea“ este extraordinară. Pentru că înţelegi, uitându-te în zare, la Marea cea Mare, că Nava-Şcoală „Mircea“ este nu numai un simbol, ci martor al istoriei acestei ţări.
Cu ocazia aniversării, „Mircea“ a ieşit din nou în larg, de data aceasta cu oaspeţi la bord.
Cei care au sărbătorit Nava-Şcoală „Mircea“ au participat şi la evenimentul de lansare a cărţii „Cel dintâi voiaj al NS Mircea“, scrisă de contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, şi de Mariana Păvăloiu.
Cartea cuprinde mărturiile consemnate în jurnalele de bord ale cadeţilor care au efectuat voiajul de instruire cu Nava-Şcoală „Mircea“ în Marea Mediterană, în 1939.
În această perioadă de sărbătoare a fost lansat şi albumul „Prodromiţa - 150“, realizat după vizita echipajului Navei-Şcoală „Mircea“ la schitul românesc Prodromu, de pe Sfântul Munte Athos.
„Dragul nostru Mircea, prin voiajurile pe care le-a făcut, a dat cea mai vizibilă şi aureolată imagine a Marinei Române şi a României, în general“, a declarat contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“.
„Mircea“ este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înalt de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 mp. Certificatul de naştere al simbolului Marinei Militare Române s-a semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie a fost lansată la apă şi botezată.
Pe 27 aprilie 1939, a avut loc ceremonia ridicării pavilionului naţional, iar pe 1 mai 1939, „Mircea“ a intrat în serviciul Marinei Militare. Velierul a intrat în Portul Constanţa pe 17 mai 1939, fiind salutat de oficialităţi, de tinerii elevi ai Şcolii Navale, de navele aflate în port, între care şi vechiul bric adus de la Galaţi pentru a preda ştafeta pregătirii marinăreşti noii nave.
În 1939, NS „Mircea“ pleacă în primul sau marş de instrucţie în Marea Mediterană, unde face escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger şi Alexandria.
Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial avea să însemne pentru Nava-Şcoala „Mircea“ începutul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, în care nu a mai executat marşuri de practică de lungă durată şi reprezentare a Marinei Militare şi a României în afara Mării Negre. Conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranţă, ca „Mircea“ să fie dus, pe 19 februarie 1941, la Brăila, pe braţul Arapu. Aici a staţionat până în vara anului 1944, continuând însă să fie utilizat ca navă-şcoală.
La începutul lunii septembrie 1944, „Mircea“, împreună cu alte nave româneşti, a fost preluată de sovietici sub formă de captură şi încadrată în flota proprie din Marea Neagră. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, oficialităţile sovietice au decis ca nava-şcoală să fie înapoiată României. Astfel, doi ani mai târziu, pe 27 mai 1946, s-a desfăşurat, în Portul Constanţa, festivitatea de preluare a Navei-Şcoală „Mircea“ de la echipajul sovietic şi reîncadrarea ei în Marina Română. La ceremonialul retrocedării au participat, din partea României, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanţi ai Armatei şi ai Marinei Militare, ofiţeri superiori sovietici, precum şi un public numeros.
Anul trecut, „Mircea“ a fost sărbătorit, la împlinirea a 75 de ani, în cadrul SCF Black Sea Tall Ships Regatta, prima competiţie pentru marile veliere organizată în Marea Neagră.
Sursa: voceaconstantei.ro
Emoţia pe care o simţi atunci când pui piciorul pe puntea de lemn a lui „Mircea“ este extraordinară. Pentru că înţelegi, uitându-te în zare, la Marea cea Mare, că Nava-Şcoală „Mircea“ este nu numai un simbol, ci martor al istoriei acestei ţări.
Cu ocazia aniversării, „Mircea“ a ieşit din nou în larg, de data aceasta cu oaspeţi la bord.
Cei care au sărbătorit Nava-Şcoală „Mircea“ au participat şi la evenimentul de lansare a cărţii „Cel dintâi voiaj al NS Mircea“, scrisă de contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, şi de Mariana Păvăloiu.
Cartea cuprinde mărturiile consemnate în jurnalele de bord ale cadeţilor care au efectuat voiajul de instruire cu Nava-Şcoală „Mircea“ în Marea Mediterană, în 1939.
În această perioadă de sărbătoare a fost lansat şi albumul „Prodromiţa - 150“, realizat după vizita echipajului Navei-Şcoală „Mircea“ la schitul românesc Prodromu, de pe Sfântul Munte Athos.
„Dragul nostru Mircea, prin voiajurile pe care le-a făcut, a dat cea mai vizibilă şi aureolată imagine a Marinei Române şi a României, în general“, a declarat contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac, comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“.
O istorie învolburată
Construită în perioada 1938 - 1939 la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania, Nava-Şcoală „Mircea“ este cea de-a patra navă din seria de cinci de acelaşi tip construite în acelaşi şantier, fiind soră cu Eagle (ex. Horst Wessel) - SUA, Gorch Foch I (ex. Tovarisch, ex. Gorch Foch - nava-muzeu) - Germania, Gorch Foch II - Germania, Sagres (ex. Albert Leo Schlageter) - Portugalia.„Mircea“ este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înalt de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă velică totală de 1.750 mp. Certificatul de naştere al simbolului Marinei Militare Române s-a semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie a fost lansată la apă şi botezată.
Pe 27 aprilie 1939, a avut loc ceremonia ridicării pavilionului naţional, iar pe 1 mai 1939, „Mircea“ a intrat în serviciul Marinei Militare. Velierul a intrat în Portul Constanţa pe 17 mai 1939, fiind salutat de oficialităţi, de tinerii elevi ai Şcolii Navale, de navele aflate în port, între care şi vechiul bric adus de la Galaţi pentru a preda ştafeta pregătirii marinăreşti noii nave.
În 1939, NS „Mircea“ pleacă în primul sau marş de instrucţie în Marea Mediterană, unde face escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger şi Alexandria.
Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial avea să însemne pentru Nava-Şcoala „Mircea“ începutul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, în care nu a mai executat marşuri de practică de lungă durată şi reprezentare a Marinei Militare şi a României în afara Mării Negre. Conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranţă, ca „Mircea“ să fie dus, pe 19 februarie 1941, la Brăila, pe braţul Arapu. Aici a staţionat până în vara anului 1944, continuând însă să fie utilizat ca navă-şcoală.
La începutul lunii septembrie 1944, „Mircea“, împreună cu alte nave româneşti, a fost preluată de sovietici sub formă de captură şi încadrată în flota proprie din Marea Neagră. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, oficialităţile sovietice au decis ca nava-şcoală să fie înapoiată României. Astfel, doi ani mai târziu, pe 27 mai 1946, s-a desfăşurat, în Portul Constanţa, festivitatea de preluare a Navei-Şcoală „Mircea“ de la echipajul sovietic şi reîncadrarea ei în Marina Română. La ceremonialul retrocedării au participat, din partea României, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanţi ai Armatei şi ai Marinei Militare, ofiţeri superiori sovietici, precum şi un public numeros.
Anul trecut, „Mircea“ a fost sărbătorit, la împlinirea a 75 de ani, în cadrul SCF Black Sea Tall Ships Regatta, prima competiţie pentru marile veliere organizată în Marea Neagră.
Sursa: voceaconstantei.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii