Restaurant Konak, primitor şi pe timp de vară (galerie foto)
Restaurant Konak, primitor şi pe timp de vară (galerie foto)Am revenit în localul de pe strada Eliberării nr. 4, după ce am constatat că articolul precedent referitor la restaurantul Konak a fost primit cu interes de către cititori şi a suscitat o serie de discuţii, pro şi contra, cu privire la calitatea preparatelor şi a serviciilor prestate. Aşa că am hotărât să fac o vizită la Konak, pentru a mă lămuri în legătură cu aşa zisele „probleme" sesizate.
Restaurantul s-a schimbat mult de la prima mea vizită aici şi ţin să precizez că schimbarea este în bine. În primul rând, am observat că mirosul de mâncare provenit de la bucătărie, deşi nu era foarte deranjant, a dispărut cu desăvârşire datorită instalaţiei de ventilaţie performante. Şi deşi afară sunt peste 30 de grade, aerul condiţionat menţine în interiorul restaurantului o temperatură plăcută şi confortabilă, fără a exagera cu răcoarea.
Restaurantul sclipeşte de curăţenie şi pot să spun că arată mai bine ca ultima oară, iar feţele de masă de culoare închisă au fost înlocuite cu unele albe.
Konak s-a extins şi la etaj, astfel că nu mai există riscul de a rămâne în aşteptare pentru o masă. Clienţii restaurantului sunt fideli, iar la orele prânzului restaurantul este de obicei plin. Cu toate acestea, localul rămâne liniştit şi nu există riscul să fii deranjat de atitudinea clienţilor restaurantului. Servirea este la fel de prompta ca întotdeauna, personalul fiind respectuos şi amabil în acelaşi timp. Faţă de alte restaurante, aici poţi servi masa fără teama de „surprize" din partea personalului, deoarece poţi vedea cu ochii tăi cum preparatele sunt puse în farfurii.
Unii cititori s-au plâns de calitatea preparatelor, alţii de preţurile mari. Culmea este că, deşi preţurile nu erau mari nici la prima mea vizită, se pare că între timp au mai scăzut. Astfel, dacă data trecută am plătit 8 lei pentru o supă de pui cu tot cu lipie, lămâie şi ardei, de data aceasta am plătit doar 7 lei. Şi vorbim de un restaurant la care eşti servit la masă, ţinând cont că am întâlnit autoserviri unde pentru o ciorbă imposibil de mâncat plăteşti 10-11 lei...
La felul doi am comandat un rosto kebab, la 15 lei, care constă în felii de carne de vită cu garnitură de piure de cartofi. Carnea era foarte fragedă, iar sosul delicios. Piureul este cald şi foarte gustos, nimic de reproşat.
Celor care doresc să se răcorească şi cu un produs mai exotic le recomand un Uludag, un fel de apă tonică, având o aromă deosebită, care te răcoreşte instantaneu. Un Uludag costă 4 lei.
Personal, mi-am lămurit orice dubiu cu privire la restaurantul Konak, acesta evoluând de la un restaurant tradiţional turcesc, la un restaurant tradiţional turcesc excelent, pe care vi-l recomand cu încredere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp