Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toscana, un restaurant mult prea lăudat (document)

ro

01 Nov, 2010 00:00 19379 Marime text
toscana_1.jpgEste un restaurant cu o privelişte frumoasă, dar cu preţuri mult prea mari, după părerea mea. Dacă mâncarea ar fi fost ceva mai bună, poate reveneam în acest local. În momentul de faţă, prefer să mănânc în altă parte, unde este şi mai ieftin.

Toscana este un restaurant situat în centrul vechi al oraşului, pe strada Vasile Canarache nr. 4, lângă agenţia de voiaj CFR. Este amenajat într-o casă, aşa că nu vă aşteptaţi la un spaţiu mare. Sunt câteva camere cu destul de puţine mese în fiecare, destul de înghesuite. Iar dacă vreţi să mergeţi acolo într-o gaşcă mai mare de şase persoane, aflaţi că nu veţi avea unde sta. Majoritatea meselor au doar patru scaune. Nu este ceva rău. Mai ales că decoraţiunile compensează. Când vor fi zile ceva mai călduroase, vă recomand să staţi la o masă de pe micuţa terasă aflată în faţa restaurantului. Te relaxează mult acea privelişte frumuşică şi liniştea.toscana_2.jpg Preţurile sunt mari. Chiar foarte mari faţă de multe alte locuri din oraş. O pizza costă cel puţin 20 de lei, o porţie de paste la fel. Şi acestea sunt printre cele mai ieftine preparate. Să nu mai amintesc şi faptul că poţi sta în restaurant doar dacă mănânci. Nici băuturile nu sunt prea ieftine. Partea bună este că au foarte multe vinuri. Dar, revenind la mâncare, am mers cu aşteptări mari în acest local. Multă lume mi-a spus că este delicioasă. Se pare că mă aşteptam la mult mai mult. Nu zic că este rea, ci interesantă. Se simt ceva condimente mai aromate. Ţinând cont de preţuri, zic că nu prea merită. Servirea este excelentă. De obicei eşti întâmpinat de la intrare, condus la masă, comanda îţi este adusă destul de repede. Ospătăriţele chiar se descurcă. Este un restaurant cu o privelişte frumoasă, dar cu preţuri mult prea mari, după părerea mea. Dacă mâncarea ar fi fost ceva mai bună, poate reveneam în acest local. În momentul de faţă, prefer să mănânc în altă parte, unde este şi mai ieftin.

Restaurantul funcţionează pe societatea Toscana SRL, de care se ocupă Patris şi Daniel Lupu.

stele_toscana.jpgToscana primeşte doar trei stele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii