Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:44 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul de Seară Constanţa - Proiectul „Fiecare Copil în Grădiniţă" şi la Castelu

ro

12 Nov, 2010 11:53 794 Marime text

Localitatea constănţeană Castelu se numără printre cele 19 comunități locale în care Asociația Ovidiu Rom desfăşoară proiectul „Fiecare Copil în Grădiniţă" în anul școlar 2010 - 2011, continuând parteneriatul educaţional început în 2009.

Comunitatea din Castelu primeşte fondurile necesare pentru a înscrie la grădiniță toți copiii săraci. În urma recrutării efectuate în luna septembrie, numărul acestora se ridică la 72 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani, alături de 42 de elevi extrem de săraci din clasele a II-a care au fost susţinuţi şi în anul şcolar anterior, deci un total de 114 copii. Castelu este singura comunitate din judeţul Constanţa unde sunt sprijiniţi copiii începând de la 3 ani să vină la grădiniţă.

Criterii de eligibilitate

Cele 13 comunitățile selectate au dovedit că întrunesc toate criteriile de eligibilitate cerute: prezența unui mediator şcolar în comunitate, existența unui număr ridicat de copii care nu merg la grădiniţă şi şcoală, capacitatea comunităţii locale de a implementa metodologia Ovidiu Rom și motivaţia comunităţii de a se implica în aducerea fiecărui copil la grădiniţă.

Bani pentru educaţia elementară

Ovidiu Rom a alocat aproximativ 150 de euro pentru fiecare copil între 4 şi 6 ani, a cărui familie trăieşte sub limita sărăciei. În afara oferirii de tichete sociale familiilor alor căror copii au o prezenţă impecabilă la grădiniţă (100%), aceste fonduri acoperă şi costurile necesare formării cadrelor didactice şi materialelor educaţionale. Ovidiu Rom va monitoriza distribuirea fondurilor, iar KPMG va realiza pro-bono auditul financiar.

„Ne bucurăm că suntem una din comunităţile în care se implementează proiectul «Fiecare Copil în Grădiniţă şi Şcoală». Datorită acestuia, am introdus în strategia de dezvoltare a comunei Castelu ca obiectiv prioritar aducerea fiecărui copil la grădiniţă de la 3 ani. Comunitatea pe care o reprezint a investit şi investeşte mult în educaţie pentru că ne dorim ca după parcurgerea învăţământului obligatoriu, elevul să devină conştient că învaţă pentru a şti, învaţă pentru a face, învaţă pentru a fi, învaţă pentru a trăi în comunitate", a spus Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii