Adevărul de seară Părintele Arsenie Papacioc a fost condus pe ultimul drum de mii de oameni
Adevărul de seară: Părintele Arsenie Papacioc a fost condus pe ultimul drum de mii de oameniIPS Teofan, Mitropolitul Moldovei a oficiat slujba de înhumare a Părintelui Papacioc, în incinta mănăstirii Techirghiol. Mii de oameni şi-au luat rămas bun de la cel care a fost numit „Patriarhul oamenilor simpli".
Părintele era, din anul 1976, duhovnicul mânăstirii „Sfânta Maria" din Techirghiol. Acesta s-a stins sub ochii măicuţelor care îl îngrijeau. „Nu a spus nimic. S-a stins frumos, s-a mutat la Domnul pe care l-a slujit toată viaţa", a spus părintele Viorel Daniel Pasmangiu, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfântul Prooroc Moise" din Techirghiol.
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, Mitropolitul Teofan al Moldovei, Arhiepiscopul Casian al Galaţiului şi Ambrozie al Giurgiului. „Părintele Arsenie Papacioc a înţeles că n-are voie să zică niciodată nu pot. A fost mereu la îndemâna tuturor cu sfaturi. A avut un fel de a se dărui cu totul. Niciodată nu i-au lipsit bucuria şi rugăciune", a declarat Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp