Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:45 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Au ajuns la limita răbdării! Poliţiştii pun, astăzi, pistoalele în cui!

ro

20 Sep, 2010 12:55 511 Marime text

Oamenii legii sunt hotărâţi să protesteze în faţa Parlamentului European dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate

Poliţiştii din Constanţa sunt în pragul disperării din cauza salariilor pe care le primesc, dar şi a dotărilor care lipsesc. Ei nu au asigurări la maşinile de intervenţii, nu au benzină suficientă, iar materialele de birotică sunt cumpărate din bani proprii. De asemenea, în loc să ducă tot salariul acasă, mulţi oameni ai legii îşi cumpără cătuşe pentru a avea cu ce să-i lege pe infractori. Drept urmare, începând de astăzi, 20 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa declanşează pro-teste. Ei spun că nu vor mai lucra cu publicul. Mai mult, anchetatorii au decis că nu vor mai face audieri în dosarele penale, nu vor mai dirija circulaţia şi nu vor mai da amenzi, iar la terminarea programului de opt ore vor pleca acasă.

Poliţiştii au decis că vor primi doar acele sesizări care nu pot fi amânate, iar în cazul unui accident rutier care s-a produs aproape de finalizarea programului de lucru, după efectuarea cercetării la faţa locului vor pleca acasă fără a întocmi documentele în dosar, lucru pe care îl vor face a doua zi. De asemenea, în week-end, oamenii legii din mediul rural vor pune lacătul pe postul de poliţie, iar acesta va fi descuiat la începutul săptămânii.

În plus, oamenii legii spun că nu vor mai duce la îndeplinire man-datele de audiere emise de instanţe. Mai mult, ei sunt hotărâţi ca în cazul în care sunt chemaţi la serviciu, la ordinul şefului, după ce au terminat programul de lucru, să nu se prezinte la locul de muncă pentru că, oricum, nu primesc nimic în plus la salariu.

Dintre toţi, cei mai supăraţi sunt mascaţii de la DIAS, care îşi expun deseori viaţa şi nu au nicio acoperire profesională şi nici satisfacţie financiară. Şeful DIAS Constanţa, comisarul şef Emanoil Moraru, spune că oamenii din subordine sunt foarte nemulţumiţi că nimeni nu îi ajută. Pentru că dotările nu sunt suficiente, atunci când se pleacă la intervenţii dificile, mascaţii trag la bileţele care să ia vesta şi casca antiglonţ. Pe de altă parte, sătui să-şi expună viaţa, opt luptători au anunţat că sunt pregătiţi să demisioneze dacă lucrurile nu se vor schimba în bine.

Şi poliţiştii de frontieră sunt nemulţumiţi

Preşedintele Biroului Teritorial al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, comisarul şef Ion Vasilică, spune că poliţiştii de frontieră îşi vor limita activitatea şi vor participa alături de colegii lor de la IPJ Constanţa la proteste.

„Protestul poliţiştilor nu este şi nu trebuie interpretat drept grevă. Acţiunea poliţiştilor este similară protestului magistraţilor din luna septembrie 2009. Ea este consti-tuţională, în sensul corespondenţei dintre salarizarea afectată şi munca depusă. Limitarea activităţilor de serviciu va începe în data de 20 septembrie 2009 şi va fi propor-ţională cu scăderile salariale care au fost impuse poliţiştilor şi personalului contractual", a declarat comisarul şef Ion Vasilică.

El a adăugat că pe durata protestelor, poliţiştii vor respecta cât mai strict prevederile legale, chiar dacă aceste rigori ar putea micşora fluenţa unor activităţi sociale. În tot acest timp, poliţiştii nu vor mai munci suplimentar, peste programul de lucru, decât în situaţii excepţionale.

„Revendicările sindicaliştilor sunt focalizate pe rezolvarea favorabilă a următoarelor probleme: drepturi salariale, revizuirea planului de disponibilizare a cadrelor din MAI, eliminarea practicii de muncă neplătită, aplicată constant poli-ţiştilor, modificări, urgente, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul po-liţistului", a explicat liderul poliţiştilor de frontieră, comisarul şef Ion Vasilică.

El a mai precizat că starea de nesiguranţă a locurilor de muncă precum şi neajunsurile financiare conduc la decizia fermă a poliţiştilor de frontieră ca, pe lângă limitarea proporţională a activităţii de furnizare a serviciilor de siguranţă şi ordine publică, să desfăşoare şi acţiuni de protest. În acest sens, astăzi, începând cu ora 14,00, va avea loc un miting de protest în faţa Prefecturii din Constanţa. Acesta va fi urmat de un alt miting care va fi organizat la nivel central, vineri, 24 septembrie, ce se va desfăşura în faţa Guvernului.

În cazul în care aceste acţiuni de protest nu vor avea efectul scontat, luni, 27 septembrie, o delegaţie for-mată din preşedinţii Birourilor Teri-toriale ale SNPPC din toată ţara se va deplasa la Bruxelles pentru a manifesta în faţa Parlamentului European.

IGPR nu este de acord cu protestul poliţiştilor

De partea cealaltă, conducerea Poliţiei Române a luat la cunoştinţă deja despre nemulţumirile oame-nilor legii din teritoriu, însă, în loc să încerce să-i ajute direct, s-au mulţumit să transmită un comu-nicat de presă sec.

„Conducerea Poliţiei Române, atât la nivel central, cât şi la nivel local se află într-un permanent dialog cu organizaţiile sindicale reprezentative. Activitatea poli-ţistului este strict reglementată de către prevederile Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale HG 991/2005 privind aprobarea Codului de Etică şi Deontologie a Po-liţistului", se arată în comunicatul transmis de IGPR.

Reprezentanţii IGPR susţin că aceste acte normative prevăd faptul că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, iar poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve.

„De asemenea, poliţistul are datoria de a răspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, să se sesizeze despre orice încălcare a legii, având obligaţia să intervină cu prompti-tudine pentru soluţionarea acesteia, în conformitate cu prerogativele specifice funcţiei publice pe care o deţine. Poliţiştii îşi pot exprima nemulţumirile, în timpul liber, conform prevederilor legale în vigoare", mai spun cei de la IGPR.

Vizavi de cele prezentate de IGPR, liderul poliţiştilor de frontieră, comisarul şef Ion Vasilică, a precizat că oamenii nu fac grevă prin întreruperea totală a muncii şi că vor respecta Statutul Poliţistului care le permite să facă proteste. „Sindicatul poliţiştilor de frontieră din Constanţa are 1.300 de membri. La protest vor participa aproximativ 200 de angajaţi, în principal, cei care ies din ture sau care sunt legal în concedii de odihnă. Tot cam 200 de oameni ai legii vor participa şi de la IPJ Constanţa", a explicat liderul poliţiştilor de frontieră.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii