Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:13 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Disponibilizările continuă la Spitalul Judeţean

ro

29 Sep, 2010 11:37 523 Marime text

Medici, sindicalişti, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Casei de Asigurări de Sănătate s-au întâlnit, ieri dimineaţă, cu directorii Spitalului Judeţean Constanţa, în cadrul Comisiei de dialog social organizată de Instituţia Prefectului. Tema întrunirii a fost restructurarea celei mai mari unităţi sanitare din judeţul nostru, ce presupune comasarea secţiilor medicale, reducerea numărului de paturi şi disponibilizarea a peste 160 de oameni.

Printre primele aspecte luate în discuţie s-a numărat lipsa documentaţiei impuse de normele legale pentru desfăşurarea unui proces de reorganizare; adică a avizului Ministerului Sănătăţii, a recomandărilor Facultăţii de Medicină pentru numirea noilor şefi de secţii sau a dispoziţiei Consiliului Judeţean sau a preşedintelui acestei instituţii în baza căreia a fost demarată restructurarea.

Până nu demult, dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, susţinea cu înverşunare că nu se va solicita niciun aviz oficialilor de la minister, căci, spunea el, în legislaţie nu s-ar stipula nimic despre spitalele din subordinea administraţiilor locale. Între timp, normele legale au fost recitite şi s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acest aviz. „Spitalul Judeţean Constanţa a făcut o notă de fundamentare, iar săptămâna trecută Consiliul Judeţean Constanţa a solicitat avizul Ministerului Sănătăţii", a afirmat dr. Căpăţână. Săptămâna trecută, adică în aceeaşi perioadă în care angajaţii spitalului au început să primească notificările de concediere!

Reprezentantul spitalului nu a putut prezenta nici dispoziţia emisă de CJC sau semnată de preşedintele Nicuşor Constantinescu, în baza căreia s-a demarat reorganizarea. Dr. Dan Căpăţână a afirmat că nu are niciun astfel de document, dar că acesta „există, mai mult ca sigur, la Consiliul de Administraţie al spitalului".

Zece şefi de secţii suspendaţi

În ceea ce priveşte lipsa recomandărilor facultăţii privind numirea noilor şefi de secţii, problema va fi reglementată de instanţă. Dr. Dan Căpăţână a dat însă asigurări că cei zece şefi de secţii, care nu se regăseau pe lista celor susţinuţi de instituţia de învăţământ, au fost suspendaţi, iar responsabilităţile lor au fost preluate de supleanţi.

Nici decizia de a desfiinţa cele două săli de curs destinate studenţilor de la Medicină nu mai stă în picioare. „Am avut o întâlnire şi s-a decis ca studenţii să se folosească, pentru o perioadă de timp, de sala mică, de 50 de locuri", a arătat dr. Petru Bordei, decanul facultăţii.

Spitalul ar putea primi o finanţare mai mică după disponibilizări

Dr. Dan Căpăţână a subliniat, în nenumărate rânduri pe parcursul întâlnirii, că restructurarea este necesară din raţiuni financiare. „Dacă am fi avut banii necesari, această discuţie nu ar mai fi avut loc. Spitalul ar fi trebuit să primească 112 de milioane de lei de la începutul anului, a primit doar 84 de milioane de lei. Pentru luna decembrie 2010, de exemplu, avem un buget de doar 700.000 de lei, în condiţiile în care doar salariile sunt de 6,2 milioane de lei", a exemplificat managerul.

Punctul său de vedere a fost contrazis de Daniel Learciu, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate. Potrivit acestuia, spitalul ar urma să primească, până la sfârşitul anului, suficiente fonduri pentru a acoperi salariile pe ultima lună a lui 2010, iar „spitalul poate funcţiona cu actuala finanţare şi personal şi mai departe".

Mai mult, consideră Daniel Learciu, reducerea numărului de paturi şi disponibilizările ar putea duce la scăderea valorii contractului încheiat cu CJAS-ul. „După părerea mea, ar trebui să sca-dă, pentru că prin reducerea numărul de medici scade numărul de servicii medicale, dar şi suma primită de spital", a afirmat preşedintele CJAS.

Totodată, dacă reprezentanţii spitalului nu vor anunţa casei de asigurări de sănătate schim-bările făcute, până la finele lunii octombrie, riscă suspendarea contractului în baza căruia primesc finanţarea.

Prezent la întrunire „din curtoazie"

Sindicaliştii i-au reproşat managerului Spitalului Judeţean că nu au fost consultaţi înainte de demararea procesului de restructu-rare şi că propunerile pe care le-au transmis mai apoi, alături de medici, nu au fost luate în seamă. Răspunsul dr. Dan Căpăţână a fost prompt: propunerile făcute nu au fost pertinente. Cât despre motivul pentru care nu au fost consultaţi, managerul unităţii sanitare a aruncat responsabilitatea în ograda Consiliului de Adminis-traţie al spitalului. Ba, mai mult, i-a sfătuit pe sindicalişti să sesizeze nemulţumirile membrilor acestei organizaţii. Mai bine zis, cabinetului preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, ce asigură şi oficiile de secretariat al respectivului instrument, care nu este organizat corespunzător nici în prezent, la mai bine de două luni de la înfiinţare. De altfel, la întâlnirea de ieri nu a fost prezent niciun reprezentant al CJC, nici măcar cei care au fost desemnaţi în Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare. La rândul lui, dr. Căpăţână a subliniat că el nu are putere de decizie, ci este doar un executant al hotărârilor respectivului consiliu, dar a venit la întrunire „din curtoazie".

Aproape de finalul discuţiilor, la insistenţele prefectului Claudiu Palaz, managerul SCJU a fost de acord să se întâlnească din nou cu sindicaliştii şi medicii, în vederea găsirii unor surse noi de finanţare sau pentru reducerea cheltuielilor, soluţii care să nu implice disponibilizarea de personal şi înjumătăţirea numărului de secţii. Următoarea întrunire va avea loc în dimineaţa zilei de luni, 4 octombrie, în cadrul Spitalului Judeţean.

168 de angajaţi pleacă acasă la sfârşitul lui octombrie

Deşi are toată dispoziţia unui dialog cu sindicaliştii, medicul a subliniat că începerea discuţiilor pe marginea unui nou plan de management nu înseamnă stoparea disponibilizărilor. „Eu merg înainte cu restructurarea, căci decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al spitalului. Dacă se va decide altfel, vom face o nouă reorganizare, iar oamenii vor fi reangajaţi. Au primit notificări de disponibi-lizare 168 de oameni, dintre care 4 medici, 112 asistente şi 52 infirmiere. Iniţial s-a plecat de la un număr mult mai mare, dar o parte dintre angajaţi a fost redistribuită pe posturile deblocate. De exemplu, au fost acoperite toate posturile vacante de la ATI. Nu înţeleg de ce sindicatul nu a dat în judecată Guvernul, atunci când a blocat posturile", a afirmat dr. Căpăţână. Astfel, cei care au primit notificările de concediere îşi vor încheia activitatea în spital în jur de 20 - 22 octombrie.

Prefectul Claudiu Palaz i-a solicitat cms. şef Dumitru Catană, şeful Poliţiei Constanţa, prezent la întrunire, să fie demarată o anchetă cu privire la afirmaţiile preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, privind „crimele comise de specialiştii Spitalului Judeţean". „Să vă sesizaţi din presă, dacă sunt astfel de persoane, astfel de cazuri, iar cine a făcut aceste afirmaţii să aducă dovezi", a afirmat prefectul.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii