Cuget Liber Fostul şef al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adi Tobă, la un pas de a reveni pe funcţie
Cuget Liber: Fostul şef al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adi Tobă, la un pas de a reveni pe funcţieFostul inspector şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, comisarul şef Adi Tobă, ar putea reveni la conducerea instituţiei, în scurt timp. Şi asta deoarece magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au dat câştig de cauză în procesul pe care l-a deschis împotriva MAI şi a Ins-pectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Mai exact, magistraţii au dispus repunerea lui Adi Tobă pe funcţia deţinută, precum şi plata veniturilor restante pe care ar fi trebuit să le încaseze din poziţia de inspector şef al IJPF Constanţa. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs la instanţa superioară de reprezentanţii MAI şi IGPR.
Comisarul şef Adi Tobă era cunoscut ca cel mai longeviv şef de inspectorat din ultimii ani, fiind apreciat mai tot timpul de şefii de la Bucureşti, dar şi de subordonaţi. El a fost numit la comanda IJPF Constanţa în anul 2005, iar în 2007, a primit diploma şi placheta de onoare ca fiind cel mai bun şef de inspectorat, precum şi poliţistul anului la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române. Apreciat şi premiat de mai marii IGPF-ului, ceva a deranjat în anul 2010, iar controalele de la Bucureşti au devenit tot mai dese, semn că cineva era nemulţumit şi dorea eliberarea postului, lucru care nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Aşa se face că, la data de 20 august 2010, el a fost schimbat din funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa prin ordin al ministrului MAI, de atunci, Vasile Blaga.
După demitere, el a optat pentru o funcţie de ofiţer specialist, astfel că a lucrat, în continuare, în cadrul IJPF Constanţa ca şef Serviciu Tehnic. În paralel, a contestat în instanţă decizia prin care a fost demis şi, după cum se poate observa, nu a făcut-o fără motiv.
În tot acest timp, Tobă nu a stat degeaba. El şi-a continuat perfecţionarea profesională, chiar dacă are la activ două facultăţi şi alte zeci de cursuri prin ţări străine.
Vinerea trecută, Adi Tobă a obţinut şi titlul de doctor. El şi-a susţinut doctoratul cu lucrarea „Supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în situaţii de ameninţare teroristă în Bazinul Mării Negre şi implicaţiile acestora asupra securităţii naţionale şi europene", la finalul examenului primind calificativul maxim din partea comisiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp