Cuget Liber Liberalii sunt dispuşi să meargă pe mâna unui pesedist la alegerile locale din 2012
Cuget Liber: Liberalii sunt dispuşi să meargă pe mâna unui pesedist la alegerile locale din 2012Înscrierea în partid pare să fie principala condiţie pentru a fi luată în calcul candidatura lui Nicolae Nemirschi la Primăria Constanţa din partea PNL
Liberalii au încheiat şi anul 2010 tot cu promisiunea de a ne oferi în noul an un nume pentru Primăria Constanţa. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 2009, singura diferenţă fiind acum că zvonurile îl dau pe Nicolae Nemirschi drept posibil candidat, iar liderii PNL nici nu neagă, nici nu confirmă acest aspect, doar pun condiţii.
Sâmbătă, liberalii constănţeni s-au reunit în cadrul unei Delegaţii Permanente, eveniment ce s-a constituit şi într-un moment de bilanţ pentru partidul condus la malul mării de deputatul George Dragomir. Cu acest prilej, a fost reluat şi subiectul alegerilor locale din 2012, mai exact al candidatului pe care liberalii îl pregătesc pentru marea confruntare. A fost readus în discuţie, e drept că de către reprezentanţii mass-media, numele fostului viceprimar PSD Nicolae Nemirschi, ex-ministru al Mediului, un apropiat al primarului Radu Mazăre.
Preşedintele PNL Constanţa, deputatul George Dragomir, a ţinut să facă unele precizări cu privire la acest aspect: „În momentul în care Nicolae Nemirschi se va înscrie în PNL, din acel moment vom discuta dacă devine sau nu candidat pentru Primăria Constanţa. Până atunci, tot respectul pentru activitatea pe care a depus-o atât la Primăria Constanţa, cât şi la minister. Este un om care merită tot respectul".
Dincolo de această invitaţie voalată adresată fostului viceprimar al lui Mazăre de a deveni liberal cu acte în regulă, liderul PNL Constanţa a mai precizat că există în prezent aceleaşi două nume la care s-a făcut referire şi până acum atunci când a venit vorba despre candidaţi liberali pentru fotoliul de primar al municipiului tomitan. Întrebat dacă Ne-mirschi este unul dintre cele două nume, Dragomir a declarat că „dacă se va înscrie în partid, poate să devină unul dintre cei doi".
2009 - „Un candidat cu notorietate"
Sfârşitul anului 2009 îi prindea pe liberali cu aceeaşi promisiune şi anume aceea că în 2010 vor oferi constănţenilor candidatul cu care vor intra în cursa electorală din 2012. Atunci, Dragomir anunţa că este vorba despre „un candidat cu notorietate", acesta putând fi, aşa cum a precizat tot Dragomir la vremea respectivă, un „new-entry" în rândul liberalilor.
Rămâne de văzut acum dacă acest new-entry ar putea fi Nicolae Nemirschi, care ar putea îndeplini condiţia esenţială de acum un an, de a fi „un candidat cu notorietate".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp