Cuget Liber Schisma din PDL Constanta, subiectul central al Consiliului de Coordonare Judetean de sambata
Cuget Liber: Schisma din PDL Constanta, subiectul central al Consiliului de Coordonare Judetean de sambata
Democrat liberalii constănţeni se reunesc sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00, în sala mare a Casei de Cultură, pentru a decide asupra situaţiei de la conducerea Organizaţiei Municipale: este sau nu deputatul Maria Stavrositu lider ales în urma unor alegeri desfăşurate conform statutului?
De remarcat este că CCJ-ul de sâmbătă este convocat, potrivit declaraţiilor atât ale senatorului Mircea Banias, cât şi celor ale deputatului Stavrositu, de fiecare dintre echipele care îi susţin pe cei doi. Astfel, în vreme ce Banias, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa, declară că el, în calitate de lider, a convocat evenimentul de sâmbătă, ca urmare a deciziei Biroului Permanent Naţional de luni, 26 iulie, Stavrositu subliniază că peste 20 dintre membrii Biroului Permanent Judeţean au convocat acest CCJ, tot ca urmare a deciziei BPN, dar din data de 19 iulie.
Prin urmare, este de aşteptat ca CCJ-ul de sâmbătă fie să arunce în aer organizaţia de la malul mării, ceea ce, evident, este în detrimentul partidului fie, mai puţin probabil, să conducă la un consens îndelung aşteptat.
Totodată, trebuie menţionat că cei doi lideri pedelişti, Mircea Banias şi Maria Stavrositu, susţin fiecare că ordinea de zi a evenimentului este cea propusă de ei. Mai exact, senatorul Colegiului 4 a precizat că CCJ-ul va dezbate contestaţia depusă de Maria Stavrositu vizavi de decizia Comisiei Judeţene pentru Statut, Etică şi Litigii, prin care alegerile din 5 iunie au fost declarate nestatutare. În acelaşi timp, deputatul Colegiului 10 explică, aşa cum, de altfel, au făcut-o şi colegii săi, Adri-an Gheorghiţă şi Laurenţiu Mironescu luni, faptul că în cadrul CCJ-ului va fi exercitat un vot politic cu privire la funcţia sa de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa.
Interesant de remarcat va fi, însă, dacă pe ordinea de zi se va regăsi şi punctul care prevede alegerea unui nou preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Statut, Etică şi Litigii, aşa cum, tot luni, anunţau democrat liberalii din echipa Stavrositu. Mai mult, rămâne de văzut dacă, potrivit unor surse din PDL, propunerea pentru această funcţie rămâne avocatul Cătălin Filişan, fost consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa şi, de asemenea, fost membru al Biroului Permanent Local al PDL.
La Consiliul de Coordonare Judeţean sunt aşteptaţi să participe peste 600 de membri. Cât îl priveşte pe liderul Organizaţiei Judeţene, senatorul Mircea Banias, el a declarat că va participa la CCJ şi că acesta nici n-ar fi statutar dacă el sau unul dintre cei doi prim-vicepreşedinţi, desemnaţi de el, nu ar fi prezenţi. În plus, pentru ca CCJ-ul să fie statutar, e necesară prezenţa, susţine Banias, a ju-mătate plus unu din numărul delegaţilor cu drept de vot.
În pofida faptului că CCJ-ul are loc în urma unei decizii a Biroului Permanent Naţional, niciun membru BPN nu şi-a anunţat, până vineri după amiază, participarea la eveniment.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp