Cuget Liber Shipping-ul ţine cu dinţii la împărţirea navigatorilor pe caste

Marinăria a trecut prin schimbări uriaşe în ultima jumătate de secol. Au apărut noi tipuri de nave, automatizările au pus stăpânire pe compartimentul maşini, iar com-puterul, internetul şi sateliţi au revoluţionat tehnicile de navigaţie şi sistemul de comunicaţii. Unele funcţii marinăreşti, precum cea de radiotelegrafist, au dispărut pur şi simplu, iar altele şi-au restructurat conţinutul. Sub impactul schimbărilor tehnologice, talia echipajele s-a redus. Simula-toarele au devenit instrumente de bază în pregătirea navigatorilor, iar învăţământul la distanţă, prin intermediul internetului şi al platformelor electronice, se pregăteşte să preia sarcina educaţiei permanente. Totuşi, un lucru continuă să rămână neschimbat: împărţirea navigatorilor în ofiţeri şi nebrevetaţi. Aparent este vorba de două categorii profesionale despărţite prin nivelul lor de pregătire de bază. În realitate, avem de-a face cu două caste. Totul pe navă, inclusiv construcţia ei, întăreşte această dihotomie socio-profesională fundamentală. Iar cel mai relevant exemplu este existenţa a două careuri, cel al ofiţerilor şi cel al marinarilor, care fixează graniţa socială din sânul marinăriei. În ultimele decenii, ca urmare a democratizării sistemelor de învăţământ, s-a deschis drumul nebrevetaţilor spre cariera ofiţerească. Aceasta nu a erodat, ci a întărit diviziunea pe caste.

Piaţa shipping-ului nu este prea permisivă la trecerea nebrevetaţilor în elita ofiţerească, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber", profesorul dr. inginer Haralambie Beizadea, din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân". Armatorii, operatorii, comandanţii navelor străine au mari reticenţe la angajarea ofiţerilor proveniţi din rândul marinarilor. În sprijinul atitudinii lor, aceştia aduc o serie de argumente socio-psihologice bazate pe experienţă, pe exemple concrete. Un astfel de ofi-ţer, spun ei, are întipărită în gena profesională mentalitatea de executant. Respectivul nu are iniţiativă, nu îşi asumă responsabilitatea, aşteaptă mereu instrucţiuni. Cineva trebuie să-i spună ce are de făcut, pentru că nu are capacitatea de decizie.

Un al doilea argument vizează modul de raportare a ofiţerului la categoria nebrevetaţilor, din sânul căreia provine. În loc să-i considere subordonaţi, să le ordone, el îi tratează ca pe colegi. Pentru că nu reuşeşte să-şi exercite autoritatea, un astfel de ofiţer devine neperformant, susţin armatorii. În al treilea rând, angajatorii străini nu înţeleg ce înseamnă învăţământul fără frecvenţă, practicat în România. Ei nu concep că pregătirea de ofiţer se poate dobândi şi fără să-ţi freci coatele pe băncile facultăţii. Câteva sute de nebrevetaţi români au obţinut statutul de ofiţer, dar numai 20% dintre ei au reuşit să fie acceptaţi în noua poziţie, din primul voiaj, afirmă Beizadea. Iată două exemple edificatoare pentru cele prezentate mai sus. Un fost bucătar român a făcut greşeala să se întoarcă pe nava pe care lucrase înainte de a deveni ofiţer. Comandantul străin l-a debarcat imediat, afirmând că nu îl poate accepta în calitate de coleg, în careul ofiţerilor, pe cel care îl servise la masă, până atunci. Într-un alt caz, comandantul l-a lăsat pe un ofiţer român, fost nebrevetat, să greşească şi să pună nava în pericol, în timp ce amândoi se aflau pe puntea de comandă. S-a dovedit că, într-adevăr, ofiţerul nu era capabil să ia o decizie şi că aşteptase să i se spună ce trebuie să facă. Eroarea a fost raportată şi fostul nebrevetat a fost dat jos de pe navă. Cum pot fi evitate astfel de reacţii de respingere? Respectivii ofiţeri n-ar trebui să se întoarcă pe navele pe care au fost îmbarcaţi ca nebrevetaţi şi nici n-ar trebui să se laude în faţa angajatorilor cu activitatea lor anterioară. De asemenea, ar trebui să îşi schimbe mentalitatea şi comportamentul, să-şi însuşească modelul cultural al elitei din care vor să facă parte.

www.cugetliber.ro