Jurnal de Constanta Constantin versus Stavrositu - scor egal
Jurnal de Constanta: Constantin versus Stavrositu - scor egalÎn timp ce, anul trecut, democrat-liberalii Florian Constantin şi Maria Stavrositu păreau a fi prieteni la cataramă, 2011 a început cu o adevărată luptă între cei doi. În 2010, Constantin renunţa la funcţia de preşedinte al filialei municipale în favoarea lui Stavrositu. Acum, acesta a ieşit la rampă cu o decizie care anulează alegerile din vara anului trecut, în urma cărora Stavrositu a fost aleasă preşedinte. În schimb, Maria Stavrositu îl acuză pe Florian Constantin că face afaceri cu Primăria Constanţa.
Florian Constantin a susţinut duminică, 16 ianuarie, o conferinţă de presă, în calitate de preşedinte al filialei municipale a PD-L Constanţa, dar, culmea, întâlnirea cu presa a avut loc la sediul organizaţiei judeţene a partidului. În cadrul conferinţei de presă, Florian Constantin a prezentat, pentru prima dată, decizia Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii prin care se dovedeşte că el este încă preşedintele structurii municipale de la Constanţa a PD-L. Documentul prezentat de Constantin este din 9 august 2010, dar cu toate astea nu a fost prezentat până acum, deşi acest lucru a fost solicitat de mai mulţi membri ai PD-L. Asta în contextul în care, în vara anului trecut, cei doi rivali de acum afişau o relaţie de înţelegere şi susţinere necondiţionată. Dacă până mai ieri contrele dintre democrat-liberalii constănţeni însemnau lupta pentru conducerea organizaţiei judeţene dintre Mircea Banias şi Paul Brânză, în prezent conflictul s-a extins. Unii dintre cei care se declarau anul trecut susţinătorii Mariei Stavrositu se aliniază acum în spatele celui pe care îl criticau asiduu - Mircea Banias. În această situaţie este şi Florian Constantin. Este jenant să vezi un politician cum încearcă să scalde busuiocul, declarând că vrea să candideze din nou la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PD-L, chiar dacă s-a „convertit" de la „bisericuţa Stravrositu" la cea a lui Banias.
Florian ia bani de la Mazăre?
În timp ce Constantin susţinea conferinţa de presă la sediul filialei judeţene, Maria Stavrositu a încercat şi ea să se vadă cu reprezentanţii mass-media la sediul filialei municipale a PD-L. Ghinion, însă, pentru că nimeni nu a băgat în seamă invitaţia, mai ales că fusese precedată de un e-mail transmis de un anume Mihai Popescu către „sandutza_princess". Cine e prinţesa nu ştim, deşi putem bănui că este o domniţă din alaiul Mariei Stavrositu; cert este că e-mailul cu documente denigratoare la adresa lui Florian Constantin a fost trimis şi către mass-media. „Vă trimit o serie de documente care demonstrează relaţia dintre domnul Florian Constantin şi primăria domnului Radu Mazăre: 1. Scrisoarea domnului comandant Pulbere (fostul soţ al judecătoarei Pulbere) către domnul Banias, în care prezintă istoricul relaţiei sale cu Florian Constantin şi cum i-a facilitat relaţia cu Mazăre pentru a primi un contract de închiriere a unui imobil dintre firma lui Florian şi primărie - această scrisoare nu a fost niciodată făcută publică de domnul Banias; 2. Contractul dintre firma domnului Pulbere şi a domnului Florian prin care acesta se angaja să dea un comision domnului Pulbere (comision ce nu a fost dat niciodată); 3. Dovada plăţilor din Trezorerie dintre primărie şi firma «Daconex», în valoare de 120.000 de lei pe lună", se arată în e-mailul care a ajuns şi pe adresa noastră şi al cărui expeditor iniţial este Mihai Popescu. Înţelegem din documentele ataşate că Florian Constantin primeşte bani de la Primăria Constanţa, nu din buzunarul lui Radu Mazăre, ceea ce oricum nu este moral având în vedere apartenenţa politică a celor doi. Dacă acest aspect va deranja pe cineva din conducerea judeţeană sau din cea centrală a PD-L cu siguranţă se vor lua măsuri. În caz contrar, însă, acest episod va fi îngropat şi atenţia se va îndrepta către viitoarele alegeri din partid la nivelul Constanţei.
Nu contestă decizia
Maria Stavrositu a trimis duminică, 16 ianuarie, un comunicat de presă în care susţine că nu contestă existenţa deciziei Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii. „Problema este că această decizie constată polarizarea accentuată a echipelor angajate în competiţia electorală internă şi recomandă refacerea întregului proces electoral intern, precum şi dizolvarea Biroului Permanent Judeţean. Această decizie nu s-a materializat pentru că hârtia nu a fost arătată nimănui. E drept, Comisia s-a exprimat pe tema procesului electoral intern, dar recomandarea din decizia Comisiei n-a fost pusă în aplicare. În prezent se caută o soluţie politică viabilă la Constanţa. În acest sens s-au făcut numeroase demersuri, iar întâlnirea stabilită luni, la ora 15.00, împreună cu cei din conducerea naţională a partidului, are acest obiect", apreciază Maria Stavrositu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp