Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:04 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa La Constanţa, turism şi parcare supraetajată din banii UE

ro

20 May, 2011 14:45 974 Marime text

Primăria Constanţa a lansat joi, 19 mai, două proiecte importante pentru oraş care vor fi finanţate din fonduri europene. Primul se numeşte „Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa -Mamaia", iar cel de-al doilea este cel de înfiinţare a parcării „verzi" în zona Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa.

Evenimentul de lansare a proiectului „Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia" a avut loc într-un hotel constănţean. Programul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi are ca scop promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. La eveniment au participat reprezentanţi ai partenerului proiectului, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, agenţi economici din industria hotelieră şi de alimentaţie publică din domeniul turismului, precum şi membrii echipei responsabile cu implementarea proiectului ca reprezentanţi ai municipiului Constanţa. Valoarea totală este de peste un milion de lei, din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 820.000 de lei. 697.000 de lei vor fi asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar restul de 106.600 de lei, din bugetul naţional. Autoritatea publică locală din Constanţa va achita cofinanţarea eligibilă de 16.400 de lei, dar şi TVA-ul, care depăşeşte 200.000 de lei.

 

Mai puţin bronz, mai multă cunoaştere

Scopul proiectului „Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia" îl reprezintă creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea Regiunii de Dezvoltare Sud-Est. Obiectivul general al proiectului este de a contribui la valorificarea patrimoniului cultural, istoric şi natural al zonei printr-o promovare adaptată dinamicii actuale a turismului naţional şi extinderea percepţiei generale asupra zonei ţintă a proiectului, de la „vacanţa la soare şi mare" la „vacanţa de cunoaştere". Proiectul se adresează turiştilor români şi are o durată de implementare de 24 de luni.

 

Start „Parcare verde"!

Tot joi s-a lansat şi proiectul „Parcare verde - Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor, construirea unei parcări supraetajate, zona Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, judeţul Constanţa", finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de aproape 17 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 10.983.227 de lei, iar din bugetul naţional vor fi asiguraţi 2.412.619 de lei. Contribuţia Primăriei Constanţa este de 3.503.324 de lei, din care cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 273.384 de lei, valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferentă acesteia - 9.300 de lei, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile - 3.220.639 de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni. Prin acest program, autoritatea locală îşi propune să reabiliteze infrastructura şi să îmbunătăţească serviciile urbane creând noi locuri de muncă. Parcarea supraetajată din curtea spitalului va avea 265 de locuri şi va crea 15 locuri de muncă.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii