Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:35 09 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanta Senatorii au respins proiectul Mariei Stavrositu

ro

09 Dec, 2010 12:19 820 Marime text

Deputatul constănţean Maria Stavrositu a iniţiat un proiect de lege prin care susţinea arborarea drapelului naţional şi intonarea imnului în fiecare şcoală din România, în fiecare luni. Având în vedere că este membră a Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, ne-am fi aşteptat să încerce să găsească soluţii pentru problemele reale ale sistemului. Aceeaşi părere se pare că au avut-o şi senatorii, care au respins propunerea deputatului.

Senatul a respins miercuri, 8 decembrie, propunerea deputatului PD-L Maria Stravrositu privind difuzarea imnului în clase în fiecare zi de luni şi arborarea drapelului deasupra tablei de scris, prin care pedelista dorea ca elevii să conştientizeze importanţa simbolurilor naţionale prin expunere „repetitivă". Cu siguranţă, problemele sistemului de învăţământ românesc sunt mult mai mari şi ar fi fost normal ca cei pe care oamenii i-au trimis în Parlament să le reprezinte interesele să facă ceva în acest sens. Maria Stavrositu s-a lăudat în repetate rânduri că stă de vorbă cu oamenii şi că este mereu la curent cu problemele acestora. S-a întâlnit şi cu profesorii, care s-au plâns de salariile mizere şi de problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ, dar deputatul a considerat, probabil, că aceste aspecte nu sunt suficient de importante. Din păcate pentru ea, însă, proiectul privind stimularea simţului patriotic la elevi nu a „încântat", primind raport de respingere din partea comisiei de resort, fiind votat de senatori cu 65 de voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere.

Încă un hop

Propunerea Mariei Stavrositu prevede ca imnul naţional să fie difuzat în sălile de clasă în fiecare zi de luni, pentru clasele I-VIII din învăţământul de stat, precum şi arborarea drapelului naţional „deasupra tablei de scris". Conducerile şcolilor ar fi avut obligaţia să respecte aceste prevederi întocmai. În expunerea de motive, deputatul PD-L, membru în Comisia de învăţământ a Camerei, explică: „...asistăm la o disoluţie a valorilor şi simbolurilor naţionale", iar această propunere vine în scopul de a conserva şi promova aceste valori. „Acest lucru nu se poate întâmpla într-un context diletant. Şcoala reprezintă mediul optim pentru formarea spiritului civic şi patriotic. (...) Elevilor li se dă posibilitatea să conştientizeze importanţa simbolurilor naţionale în mentalul colectiv prin expunerea acestora în mod repetitiv într-un cadru instituţional", arată Stavrositu. „Uitând ceea ce ne defineşte ca popor, riscăm să ne pierdem reperele. Pentru a conştientiza în ce direcţie suntem, avem nevoie de valori, simboluri şi repere. Ele reprezintă mărturia vechimii şi dăinuirii neamului românesc", a mai spus deputatul. Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca decizia finală să aparţină deputaţilor.

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii