Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:13 20 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnalul de Constanţa Inspectorii ITM nu iartă

ro

06 Jul, 2011 11:49 735 Marime text

Modificarea Codului Muncii, precum şi a altor prevederi legislative oferă un şi mai vast teren de lucru angajaţilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanţa. Iată de ce, începând din această vară, mai toate societăţile comerciale vor avea parte de vizite inopinate ale acestora.

Începând cu data de 1 iunie a.c., verificările şi controalele au devenit tot mai frecvente şi ocupă mare parte din activitatea inspectorilor din cadrul ITM Constanţa, în vizorul lor fiind atât societăţile comerciale din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi din celelalte localităţi ale judeţului.

Potrivit directorului instituţiei, Eugen Bola, controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea şi sănătatea salariaţilor, cât şi verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse în controalele anterioare. „În acest sens, Corpul de control relaţii de muncă din cadrul ITM Constanţa a verificat 346 de agenţi economici şi a aplicat 99 de sancţiuni contravenţionale“, a specificat şeful ITM.

 

 Măsuri de remediere la termen

 

Într-o informare remisă presei se menţionează faptul că valoarea sancţiunilor aplicate pe parcursul lunii trecute s-a ridicat la 486.000 de lei. Dintre acestea, 24 de sancţiuni contravenţionale, însumând 328.000 de lei, au fost aplicate de inspectorii ITM pentru munca fără forme legale, fiind depistate 41 de persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă. De asemenea, la alte societăţi comerciale călcate de inspectori s-au aplicat sancţiuni şi s-au dispus măsuri de remediere pentru neconformităţi, cum ar fi încălcarea prevederilor art. 132 din Legea 53/2003, privind repausul săptămânal; încălcarea prevederilor art. 21 din Legea 108/99, privind nerealizarea măsurilor dispuse în procesul verbal de control; încălcarea prevederilor art. 8 din HG 161/2006, privind transmiterea Registrului de Evidenţă a salariaţilor în format electronic; nerespectarea prevederilor art. 116 din Legea 53/2003, privind evidenţa orelor de lucru prestate de salariaţi; încălcarea prevederilor art. 16(1) din Legea 53/2003, referitor la încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă; nerespectarea prevederilor art. 163(1) din Legea 53/2003, privind acordarea drepturilor salariale restante.

 

 Ignoranţa se plăteşte

 

Inspectorii din cadrul corpului de control securitate şi sănătate în muncă au verificat 254 agenţi economici şi au dispus 442 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate şi 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 210.500 de lei. „Printre deficienţele constatate s-au aflat şi nerealizarea evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; neîntocmirea planului de prevenire şi protecţie; completarea necorespunzătoare a fişelor de protecţie a muncii şi instruirea neadecvată privind securitatea şi sănătatea în muncă; neasigurarea echipamentului individual de protecţie; neefectuarea unei supravegheri medicale adecvate, la angajare şi periodic, pentru lucrători“, se precizează în informarea ITM Constanţa.

 

 

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii