Liderul de opinie Dihonie printre dihori!
Liderul de opinie: Dihonie printre dihori!
Când nu mai au ce să mănânce, pedeliştii se mănâncă între ei. Este singura concluzie ce ar putea fi trasă după şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa, desfăşurată, sâmbătă dimineaţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, convocată de liderul portocaliilor constănţeni, Mircea Banias, pentru a decide soarta Mariei Stavrositu la şefia municipală. Tensiunile între cele două tabere – una a Stavrositei, cealaltă a lui Banias – sunt ceva mai vechi în organizaţie, deşi, nu cu mult timp în urmă, cei doi erau de aceeaşi parte a baricadei. Apele portocalii s-au „ales“ la Constanţa după ce Maria Stavrositu a considerat că merită mai mult în partid. Ca atare, a devenit oponenta lui Mircea Banias în momentul în care au fost alegeri în filiala municipală, a cărei şefă a ajuns, dar contestată de Mircea Banias, care-l prefera în fruntea organizaţiei municipale pe Adrian Manole. Şi de aici a pornit toată râca pedelistă de la mal de mare. Departe de a trata cu maximă seriozitate tema şedinţei, CCJ a fost „asezonat“ cu huiduieli, fluierături, îmbrânceli, acuze reciproce şi, mai nou, la modă vuvuzele.
“Ciobani” vs. “Docheri”
S-a ajuns până la momentul în care fiecare dintre părţi îi găsise celeilalte o poreclă. Astfel că taberele oponente au fost „Ciobanii“ Stavrositei contra „Docherii“ Baniasului. Cele două grupări s-au acuzat reciproc că au adus la şedinţă susţinători care nu au nimic în comun cu partidul. Stavrositu a spus că Banias a adus angajaţi din port, pe care i-a ameninţat cu pierderea serviciului dacă nu vin la reuniune. În schimb, ea a arătat că cei de la PDL din municipiul Constanţa (din tabăra ei, n.r.) sunt oameni „serioşi“, profesori şi medici, care probabil au îndoieli dacă să mai rămână în organizaţie după acest scandal. După ce şedinţa a fost întârziată de încercări de blocare a accesului din partea fiecăreia dintre tabere, rivalii au organizat câte un proces de vot. Înainte de vot, însă, s-a consemnat un alt episod de scandal. Mircea Banias nu a avut microfon pentru a vorbi oamenilor din sală şi a acuzat susţinătorii deputatei că l-a ascuns. Florea Constandin, candidat al PDL la Primăria Techirghiol, a stropit-o cu apă şi cola pe deputata ajunsă la tribună, suspectată că ar fi ascuns microfonul sub… fustă. Nu a trecut prea mult până i-a venit rândul lui Banias să n-o lase pe Stavrositu să vorbească, spunându-i că nu i-a dat cuvântul!
Stambă… portocalie
Ca să nu se lase mai prejos, primarul pedelist de la Castelu, Niki Anghel (unul dintre lacheii Baniasului), i-a smuls deputatei hârtiile din mână şi le-a făcut bucăţi, motivându-şi gestul prin aceea că nu vroia ca documentele să-i „intimideze“ pe unii delegaţi! În stambă… portocalie s-a dat şi ex-deputatul Laurenţiu Mironescu, ajuns prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, după alegerile contestate de acum câteva săptămâni. El a încercat să vorbească la un alt microfon în acelaşi timp cu Banias, dar marea majoritate a sălii a început să strige „Hoţii!“, să fluiere şi să-l împiedice pe Mironescu să vorbească, făcându-l să renunţe la discurs. „Este clar că trebuie găsită o altă soluţie la cum s-a comportat o bună parte din partid. Un membru al Biroului Permanent Judeţean ia convocatorul, îl rupe, trage scaunul de sub secretarul general al partidului, iar un alt membru al Biroului Permanent Judeţean udă cu apă un alt membru BPJ, nu se poate să mai funcţionăm în această formulă”, a declarat Maria Stavrositu. Mircea Banias susţine, în schimb, că s-a ajuns la scandalul din CCJ pentru că unii membri din PDL nu ştiu să piardă: „Aş vrea să comentez mai puţin atitudinea lor şi felul cum s-au comportat, sunt oameni care nu ştiu să piardă. Regret că au avut loc asemenea incidente, este descalificant pentru unii dintre colegii mei că nu ştiu să piardă“.
Telenovelă de vară
Dincolo de conflict, atât Mircea Banias, cât şi Maria Stavrositu au menţionat că au sprijinul Elenei Udrea, coordonatorul filialei judeţene PDL Constanţa, fiecare în parte lăudându-se, dar şi acuzându-se reciproc de faptul că au vorbit cu secretarul general al partidului. „Am vorbit cu doamna Udrea în această dimineaţă, mi-a spus că s-a ajuns prea departe, că l-a salvat de prea multe ori (pe Mircea Banias – n.r.), mai departe nu mai putem merge aşa“, a declarat Stavrositu. „Am vorbit de două ori cu doamna Udrea în această dimineaţă, m-a rugat să încerc să păstrez calmul şi să avem o şedinţă liniştită. Dânsa este plecată din ţară şi am să o informez de rezultatul votului de astăzi. Elena Udrea trebuie să vegheze la respectarea statutului, în calitate de coordonator al organizaţiei de la Constanţa“, nu s-a lăsat Banias mai prejos. În ciuda acuzaţiilor reciproce, cei doi oponenţi au un punct comun, oricât de paradoxal ar părea: ambii admit că situaţia aduce prejudicii de imagine PDL. „Noi am pierdut cu toţii, indiferent de rezultat, pe planul imaginii“, a spus Stavrositu. „Regret acest episod de telenovelă de vară“, a arătat şi Banias.
Marea mazilire
Aşa-zisul CCJ s-a încheiat cu rezultatul comisiilor de vot şi de numărare a buletinelor de vot ale celor două părţi şi ambele tabere s-au declarat câştigătoare (?!). Mai mulţi membri ai PDL, aflaţi în partid încă de la înfiinţare, au recunoscut că niciodată nu au mai văzut ceva de felul şedinţei Consiliului de Coordonare Judeţean, care a animat Casa de Cultură sâmbătă dimineaţă. Printre ei se numără şi Mihai Petre, membru al BPJ: „Nu sunt adept al intervenţiilor Biroului Permanent Naţional în treburile interne ale organizaţiei judeţene, dar am ajuns la un moment la care doar intervenţia fermă a acestui for superior mai poate salva filiala constănţeană“. Sunt voci în organizaţie potrivit cărora partidul ar trebui să intervină de la centru şi să-i… mazilească şi pe Banias, şi pe Stavrositu…
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp