Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:51 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Frig în casă, preţul gigacaloriei ne apasă - Ieşi afară, dârdâială ordinară!

ro

26 Nov, 2010 11:54 637 Marime text

Nici nu ne-am revenit bine după şocul creşterii taxei pe valoarea adăugată, care a contribuit major la creşterea tuturor preţurilor, că altă veste vine să ne zdruncine siguranţa zilei de mâine. Se scumpeşte gigacaloria, de parcă cheltuielile pe care le aveam până acum ne lăsau să punem capul pe pernă şi să dormim liniştiţi... Vina pentru creşterea preţului pentru agentul termic ar fi, culmea, scăderea consumului şi creşterea TVA. Vestea proastă este că Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a întocmit documentaţia prin care a prezentat Ministerului Administraţiei şi Internelor motivele ce stau la baza creşterii preţului, iar ministerul (ce era să facă?!) a aprobat-o şi o va trimite, spre ştiinţă, săptămâna viitoare, în toate colţurile ţării, la autorităţile publice locale. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, ne-a declarat că municipalitatea nu mai are de unde să crească cuantumul subvenţiei pentru energia termică. „De vină pentru situaţia asta sunt Băsescu şi Boc!", a susţinut Radu Mazăre. Administraţia locală nu a primit de la bugetul central niciun sfanţ, pentru că banii de la Guvern se varsă doar în vistieriile portocalii. Cele ale adversarilor politici se „dreg" după cum înţelege fiecare să se gospodărească.

"Ei sunt la butoane... "

Parlamentarii Opoziţiei ridică neputincioşi din umeri... Menţinerea preţului la gigacalorie nu depinde de ei şi au perfectă dreptate. În condiţiile în care Ministerul Administraţiei şi Internelor a aprobat documentaţia, declaraţia senatorului PSD Alexandru Mazăre este pe deplin justificată. „Singura soluţie este să dăm jos Guvernul Boc... Ei sunt la butoane... ", a susţinut Alexandru Mazăre. Şi, pentru că sunt „la butoane", pot să facă orice fără să mai treacă anumite decizii prin Parlament, acolo unde ar întâmpina opoziţie. „Mă aştept la orice!... O parte dintre modificări, dacă vor mai fi, le vom afla la dezbaterea bugetului. Nu mă aştept la nimic bun", a declarat, la rândul său, deputatul liberal Gheorghe Dragomir. După ce au tăiat un sfert din salarii, dar şi sporurile, bugetarii mai primesc o lovitură, ca, de altfel, toţi românii ale căror venituri nu reuşesc să le asigure un trai decent. Apelul la solidaritate a fost lansat către aceste categorii şi a trecut pe lângă urechile celor care se bucură de avantajul de a fi la sau de partea Puterii. Sfidarea este cu atât mai mare cu cât angajaţii de prin ministere au primit al XIII-lea salariu şi primele de vacanţă, în timp ce bugetarii din toată ţara încearcă să se obişnuiască cu gândul că măririle la salariu, promise pentru anul viitor, se vor aplica la salariile ciuntite. Cei ce ne conduc parcă trăiesc într-o sferă de sticlă, în mediu septic, unde armonia nu le este tulburată. Au fost vaccinaţi împotriva strigătelor de disperate ce se aud din gurile a milioane de români. „De unde să mai plătesc, maică? Am o pensie de 600 lei, din care trebuie să mănânc, să cumpăr medicamente şi să plătesc dările. Plătesc cu viaţa, maică... ", s-a plâns Elena Olteanu, când a auzit că trebuie să plătească mai mulţi bani pentru întreţinerea apartamentului cu două camere în care locuieşte de 40 de ani.

Mai avem o speranţă

„Creşterea preţului la gigacalorie nu se poate face decât dacă vor fi de acord consilierii locali. Este adevărat că cei care produc energia termică pot să crească preţul, dar Consiliul Local este cel care stabileşte cât costă pentru persoanele fizice şi juridice", a declarat Ilie Rachieru, managerul general al Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice Constanţa. Cum se preconizează ca preţul pentru gigacalorie să crească de la începutul anului viitor, nu este exclus ca aleşii locali să adopte o hotărâre în acest sens. Nenorocirea este că vom da din buzunar sumele pe care administraţia locală nu mai are cum să le acopere. În prezent, preţul pentru gigacalorie, stabilit prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa, este de 150 de lei, pentru persoanele fizice, şi de peste 300 de lei, pentru cele juridice.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii