Liderul de opinie La plajă cu mortul, vecin de cearşaf
Liderul de opinie: La plajă cu mortul, vecin de cearşafTuriştii şi localnicii care au ales să se bronzeze pe plaja din Tabăra Năvodari au fost întâmpinaţi, sâmbătă, de o privelişte nu tocmai plăcută. Trupul neînsufleţit al unui bărbat a zăcut aproximativ două ore pe malul apei, până ce a fost transportat la morgă. După o jumătate de zi de muncă într-o căldură insuportabilă, Constantin Iliescu, originar din judeţul Prahova, a ales să se răcorească intrând în mare. Diferenţa de temperatură şi o posibilă afecţiune mai veche au făcut ca inima bărbatului să cedeze, astfel încât muncitorul a decedat la scurt timp după ce a intrat în apă. Salvamarii au sărit în ajutorul muncitorului care se începuse să se zbată şi l-au adus la mal, unde au început manevrele de resuscitare, însă fără succes. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al ambulanţei, însă medicii nu au putut decât să constate decesul. După două ore de la deces, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă, unde va fi supus unei necropsii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. Potrivit medicilor, cel mai probabil, muncitorul a suferit un infarct, fapt ce a dus la deces.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp