Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:10 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie "Oil Terminal" a poluat Speranţ(i)a

ro

02 Nov, 2010 12:19 670 Marime text

Sâmbătă seară, în urma unei avarii la conducta de transport păcură aparţinând societăţii „Oil Terminal", câteva tone de păcură s-au scurs în sistemul de canalizare al străzii Theodor Speranţia. În puţin timp, la faţa locului au ajuns reprezentanţii societăţii RAJA SA Constanţa, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi „Oil Terminal", care au început imediat acţiunile de depoluare. În urma intervenţiei rapide, a fost delimitată zonă poluată, în sensul că au fost închise vanele de legătură cu staţia de pompare şi Staţia de Epurare Constanţa Sud, astfel că cele două locaţii nu au fost afectate. În schimb, cantitatea de produs petrolier scursă în sistemul de canalizare pluvială a ajuns în acvatoriul portuar prin dana 84, în zona „Convex", unde autorităţile au montat baraje antipoluante. Pe strada Theodor Speranţia, cei de la „Oil Terminal" au intervenit cu materiale absorbante şi au vidanjat sistemul de preluare a apelor pluviale din zonă. În urma cercetărilor efectuate împreună cu reprezentanţii Direcţiei Apelor „Dobrogea-Litoral", se va stabili cantitatea exactă de produs petrolier scursă. Până seara târziu, dar şi în cursul zilei de ieri, s-a lucrat intens pentru depoluarea şi ecologizarea sistemului de preluare a apelor pluviale şi a acvatoriului portuar. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au declarat că poluarea e posibil să fi fost provocată de hoţii de combustibil, iar, din cauza gazelor emanate, specialiştii afirmă că o explozie s-ar fi putut produce în orice moment.

Recidivantul OT

Numele firmei „Oil Terminal" nu este pentru prima dată implicat - cel puţin în cursul acestui an - în poluări din diverse motive. Una dintre ele a fost sesizată în luna mai, când peste o mie de litri de motorină s-au scurs în mare, tot în zona danei 84 a portului Constanţa. La acea dată, o conductă a „Oil Terminal" a fost găurită de hoţii de combustibil. Poluarea a survenit atunci în urma unui atac la conductele societăţii, aflate între depoul 5 şi Constanţa Sud, când persoane neidentificate au pătruns într-un cămin de canalizare din apropierea depozitului, au săpat aproape şase metri în pământ, pana au ajuns la conducta de motorină. În luna iulie, Garda de Mediu a finalizat ancheta în ceea ce priveşte poluarea cu produs petrolier a locuinţelor de pe strada Justiţiei din municipiul Constanţa, de care vinovată s-a făcut, alături de o altă societate, şi „Oil Terminal". Amenda dată s-a ridicat la 30.000 de lei, pentru neîntreţinerea instalaţiilor tehnologice, principala cauză a poluării străzii Justiţiei cu produs petrolier. În ceea ce priveşte poluarea de la sfârşit de săptămână, nu ştim dacă „Oil Terminal" va plăti vreo amendă, dar cu siguranţă va suporta cheltuielile pentru intervenţii. „Respectând principiul european «Poluatorul plăteşte», toate aceste acţiuni, dar şi materialele absorbante necesare vor fi suportate financiar de Oil Terminal", a precizat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al RAJA.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii