Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa CET-ul, bun de plata in cazul poluarii cu pacura

ro

18 Sep, 2010 17:08 942 Marime text
Cateva zeci de tone de pacura au ajuns in sistemul de canalizare si, de acolo, in mare

Amenda pe care o risca poluatorul este de pana la 50.000 lei

Miercuri dupa-amiaza, o avarie majora la una din conductele care leaga CET Palas de depozitele de combustibili ale Oil Terminal, in zona intersectiei bd. Aurel Vlaicu cu str. Varful cu Dor, a produs una din cele mai grave poluari din ultimii ani. Zeci de tone de pacura s-au scurs in sistemul de canalizare din partea de sud a orasului, de acolo au ajuns la statia de pompare a SC RAJA SA din zona Portii 6 a Portului si in statia de epurare, iar de acolo, in apele Marii Negre. Pomparea produsului petrolier prin conducte a fost oprita inca de miercuri seara, dar deja se scursesera cantitati mari de pacura.

Potrivit reprezentantilor SC RAJA SA, produsul petrolier a ajuns in statia de pompare SP0 - Poarta 6, statia fiind practic inundata de hidrocarburi si, de acolo, la statia de epurare Constanta Sud, la nivelul celor doua locatii inregistrandu-se pagube insemnate. Incercand sa limiteze efectele poluarii la nivelul statiei de epurare, reprezentantii RAJA Constanta au scos din functiune inca de miercuri seara statia de pompare SP0 (din punct de vedere tehnologic statia nu mai functiona la capacitatea optima din cauza hidrocarburilor deversate), iar produsul petrolier a fost deversat controlat in Portul Constanta, la nivelul danelor 34 si 63. In aceste locatii, s-au montat baraje plutitoare pentru limitarea irizatiilor de produse petroliere, iar in cursul zilei de ieri s-a actionat cu navele Depol, ale Oil Terminal.

„In urma cercetarilor efectuate impreuna cu reprezentantii Administratiei Bazinale de Apa Dobrogea-Litoral, se va stabili cantitatea de produs petrolier scursa. Avand in vedere faptul ca sistemul de canalizare poluat se intinde pe o lungime de peste 3 kilometri, dar si faptul ca cele doua statii de pompare si epurare au fost inundate de hidrocarburi, specialistii estimeaza ca au fost deversate cantitati apreciabile de pacura. La ora actula se lucreaza intens pentru depoluarea si ecologizarea celor doua statii RAJA Constanta si a acvatoriului portuar, danele 34 si 63", transmit reprezentantii companiei de apa.

Amenzi enorme pentru poluator

Potrivit legislatiei in vigoare, cel care se face vinovat pentru producerea poluarii, fie ea si accidentala, plateste atat cheltuielile pentru limitarea efectelor, dar si amenzi uriase. Catalin Anton, purtatorul de cuvant al ABADL spune ca, la finalizarea cercetarilor, dupa ce se va stabili clar a cui este vina pentru poluare, se vor aplica si amenzi, care se situeaza intre 30.000 si 50.000 de lei.

Pe langa amenda, legislatia europeana la care a aderat si Romania, prevede ca poluatorul suporta toate costurile impuse de depoluare, de la materialele absorbante folosite si pana la curatarea statiei de pompare si a celei de epurare.


CET-ul recupereaza ce poate


Deoarece este vorba de conductele de pacura care apartin CET-ului si care alimenteaza cu combustibil rezervoarele din curtea centralei, pentru toata lumea este evident cine se face raspunzator de aceasta situatie. Reprezentantii CET nu facusera, ieri dupa-amiaza, o estimare a cantitatii de pacura scursa, dar directorul Doru Oslobeanu a confirmat ca este vorba de cateva tone, daca nu cumva zeci de tone. „Pana acum am recuperat 3 tone de pacura si incercam sa mai strangem cat putem", explica Oslobeanu. In prezent, in depozitele din curtea CET se gasesc 8.000 de tone de pacura, dar intreaga capacitate de stocare este de 12.000 de tone. Directorul centralei spune ca stocurile CET nu sunt afectate de deversarile de miercuri, chiar daca s-au pierdut cateva tone. Despre cine si cand va plati cheltuiala enorma necesara pentru curatarea statiilor de pompare si epurare si pentru curatarea acvatoriului portuar, directorul Oslobeanu nu a stiut ce sa ne raspunda.

www.observator.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii