Replica Deltacons, abonata la banii Apelor Romane - Firma care a garantat in fals pentru scoaterea epavei Rostok, „cadorisita" de Mitrea cu inca un contract
Replica: Deltacons, abonata la banii Apelor Romane - Firma care a garantat in fals pentru scoaterea epavei Rostok,
Moda licitaţiilor în care participanţii erau
selectaţi conform criteriilor preţ/calitate pare să fi apus demult. Cel puţin
aşa se reflectă, la prima vedere, activitatea de achiziţii a Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). De-a lungul
timpului, cei de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), ulterior ABADL,
par a-şi fi dezvoltat o adevărată pasiune în alocarea unor sume importante din
banii publici către o singură firmă atunci când vine vorba despre lucrări în
nordul Dobrogei.
Cunoscută încă de pe vremea când Ministerul Transporturilor
făcea măcar licitaţii (cât despre realizările concrete, acestea nu pot fi
ilustrate în teren), Deltacons S.A. pare a fi una dintre companiile
care are lipici la banul public. Sunt notorii cazurile cu iz penal în care sus
numita a fost implicată de pe urma garantării unor lucrări la Canalul
Dunăre-Marea Neagră şi Poarta
Albă-Năvodari, în valoare de peste 200 de miliarde de lei, cu scrisori de
garanţie bancară dubioase. Firul anchetei procurorilor se pierde în timp, însă
şirul contractelor primite de la diferite instituţii rămâne întreg. Compania
tulceană a fost salvată de nenumărate ori de la insolvenţă sau faliment chiar
de către instituţia care administrează tot ce înseamnă apă în Dobrogea.
Una dintre „pomeni" a fost făcută în urmă cu câţiva ani, când se
începuseră lucrările de la Mila
23. Deltacons, în calitate de singur participant la licitaţie, a câştigat suma
de 18,1 miliarde lei vechi, fără ca nimeni să verifice măcar situaţia juridică
a acesteia. SC Matrix Advertising SRL ceruse falimentul Deltacons
în instanţă, prin dosarul 687/88/2007. În schimb, în aceeaşi zi, ca premiu de
consolare, Deltacons
a mai primit de la fostul DADL
suma de 261.810 RON,
prin licitaţie directă, pentru supraînălţarea digurilor de la Sulina.
Constructorul tulcean s-a mai ocupat în trecut şi de amenajarea unor bălţi în
urma pescuitului excesiv, tot la ordinul direcţiei de ape, în urma unei
licitaţii în care, se pare, că a prezentat cele mai bune condiţii. Societatea
este controlată de Alexandru Stroie. Acesta este naşul fetei lui
Valerică Anghel,
fostul director al Administraţiei Fluviale
Dunărea de Jos
în perioada fastă pentru Deltacons.
Societatea a câştigat într-un mod extrem de dubios licitaţia pentru scoaterea
epavei Rostok,
într-o manieră care demonstrează că Stroie
a ştiut suma maximă pe care Administraţia Fluvială a Dunării de Jos
o avea alocată de la Banca
Europeană de Investiţii pentru această operaţiune, dar şi prin prezentarea unei
scrisori de garanţie falsă. Recomandându-l experienţa acumulată în lucrul cu
banii statului, Deltacons
a mai primit recent un contract de la ABADL-ul condus acum de pedelistul Marian
Mitrea, tot pentru servicii prestate în zona Tulcea, în valoare de
peste şapte milioane de ron. În urma anunţului de atribuire cu nr. 90476, din 1
septembrie a.c., Deltacons SA s-a angajat să facă lucrări de
alimentare cu apă a localităţilor Ceatalchioi, Caraorman,
Pătlageanca, Periprava
şi Tudor Vladimirescu din Delta
Dunării, jud. Tulcea. De această dată, sursa de finanţare vine din acordul
cadru de împrumut pentru finanţare parţială F/P 1579/2006, referitor la
finanţarea investiţiilor prioritare din domeniul gospodăririi apelor, dintre Romania
şi Banca
de Dezvoltare
a Consiliului Europei, aprobat prin HG nr.163/2008. Deşi
suma iniţial estimat pentru lucrări era de 8.857.904,75 RON, Deltacons
a venit cu o super-mega-ofertă: „doar" 7.813.734,81 RON
fără TVA.
De nerefuzat!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp