Replica Dobre si Stoica - Meritam sa fim cetateni de onoare ai municipiului
Replica: Dobre si Stoica - Meritam sa fim cetateni de onoare ai municipiuluiConsilierii Dănuţ Moisoiu, Mircea Dobre, Gheorghe Stoica şi Felix Stroe sunt propuşi, conform unor proiecte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de vineri, să devină cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa. Acest fapt a stârnit controverse în rândul democrat-liberalilor, care au contestat, la nivel declarativ, oportunitatea iniţiativelor care îi vizează pe cei patru. Consilierii vizaţi nu par însă să se lase intimidaţi de reacţiile adverse ale PDL-iştilor şi spun că prin acordarea distincţiei de cetăţean de onoare vor culege „roadele muncii depuse în slujba cetăţenilor”.
Astfel, Gheorghe Stoica spune că nici nu vede cum nu şi-ar însuşi această distincţie „după toată activitatea mea, începând de la ajutoarele acordate la inundaţii încă din anul 1994, până în anul 2000, când am devenit consilier. De asemenea, am primit Premiul Uniunii Artiştilor Plastici şi ordinul Sfântul Andrei, dat de către arhiepiscopul Tomisului, Lucian”, a spus Stoica. „Mă îndoiesc ca cineva să aibă ceva cu mine, jumătate din Constanţa e făcută de mine, dacă ar exista cineva care să mă conteste, acela ar fi consilierul PNL Victor Manea, care nu a făcut nimic pentru acest oraş”. Nici Mircea Dobre nu crede că pedeliştii ar avea ceva împotriva lui, deşi s-au exprimat deja în acest sens. „Eu nu văd nici o controversă în asta, cine mă contestă? Eu nu cred că mă contestă nimeni”, a spus Dobre, adăugând că „din moment ce proiectul se află pe ordinea de zi, înseamnă că merit distincţia”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp