Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:35 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica „Mazare poate sa faca plaja linistit, ca in PDL Constanta e cearta”

ro

03 Aug, 2010 13:52 651 Marime text

Pedeliştii constănţeni au aşteptat, ieri, cu sufletul la gură şedinţa de Birou Permanent Naţional al partidului. Mulţi dintre ei se aşteptau ca liderii de la centru să ia o decizie care să „desfiinţeze” una sau alta dintre taberele adverse ori pe amândouă. „Verdictul” a fost însă acela de respectare a noului statut, aşa încât disputa Mircea Banias – Maria Stavrositu se va muta la Comisia de Etică, Statut şi Litigii. Aici se va decide dacă deputata Maria Stavrositu a fost statutar desemnată preşedintă a organizaţiei municipale. În timp ce liderul de la judeţ, senatorul Mircea Banias, dar şi Maria Stavrositu, şi-au expus punctele de vedere în cadrul BPN, ambii fiind sfătuiţi de colegi, membri ai biroului, ca de exemplu primarul Braşovului, George Scripcaru, să facă pace, la intrarea în clădire aşteptau nerăbdători cel puţin doi dintre susţinătorii deputatei. Este vorba despre Iani Stavrositu, soţul deputatei, despre care se poate spune, în contextul dat, că sprijinea clanţa partidului, dar şi pedelistul constănţean provenit la fel ca şi deputata din PLD, Cristian Tănase.

Revenind la sfaturile date de membrii BPN celor doi – Banias şi Stavrositu –, „Replica” de Constanţa a stat de vorbă cu George Scripcaru, primar şi totodată lider al PDL Braşov, care a declarat, cu referire la scandalul din organizaţia de la malul mării: „Dacă au ajuns să nu mai încapă unii de alţii, sunt nişte naivi. Radu Mazăre poate să facă plajă liniştit, că în PDL Constanţa e ceartă. Probabil că cei care se ceartă sunt nişte frustraţi care nu au mai avut fun- cţii până acum”, a mai comentat edilul. „Sper totuşi să le vină mintea la cap. E loc pentru toată lumea. Ambii (n.r.- Banias şi Stavrositu) sunt potenţi, efervescenţi. Dar ei trebuie să înţeleagă că nimeni nu e de neînlocuit. Numai în cimitir şi la avizierele de la bloc e plin de liste cu oameni de neînlocuit”, a afirmat George Scripcaru. Cât priveşte responsabilitatea pentru tensiunile create la Constanţa, Scripcaru e de părere că „toţi sunt vinovaţi”. „Sunt şi băgători de seamă din afara partidului care întreţin tensiunile, şi unii care vin cu neamuri, prieteni, familii. E păcat că s-a ajuns aici”, a concluzionat liderul PDL Braşov.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii