Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Planuri democrat-liberale, in asteptarea verdictului lui Botis - Constantin se intoarce amiabil - fortat la sefia ITM in locul lui Bola

ro

03 Nov, 2010 12:05 701 Marime text

Informaţiile privind intenţia pedelistului Florian Constantin de a reveni la şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa sunt mai mult decât nişte simple zvonuri, chiar dacă purtătorul de cuvânt al PDL Constanţa, Mihai Petre, declara la un moment dat că el nu a auzit prin partid despre aşa ceva. Preşedintele PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, nu a mai reuşit să se eschiveze atunci când a fost întrebat despre situaţia lui Florian Constantin şi a răspuns: „S-ar putea să rămână la ITM". Şi nu oricum, din câte am aflat noi şi de la alţi democrat-liberali, adică nu doar pe poziţia de inspector (pe care o deţine şi în acest moment), ci chiar există discuţii ca în următoarele zile lui Florian Constantin să îi vină de la ministerul de resort numirea pe funcţia de conducere, în locul actualului şef, liberalul Eugen Bola. Reamintim că Bola şi-a recâştigat postul în instanţă.

Situaţia pare complicată, dacă ne gândim că se discuta şi despre organizarea unui concurs, doar că un ordin de ministru „bate" decizia instanţei şi organizarea concursului, mai ales dacă el este însoţit şi de o detaşare a actualului şef de la ITM Constanţa pe o funcţie similară, într-un alt judeţ. Asta, pentru ca Bola să nu mai poată da din nou în judecată ministerul şi să şi câştige. Momentan, pedeliştii stau cu inima strânsă şi aşteaptă să vadă dacă ministrul Muncii, Ioan Botiş, chiar pune în aplicare promisiunea smulsă cu jumătate de gură de anumiţi pedelişti constănţeni. „Zilele acestea, s-ar putea ca ministrul Botiş să îi dea numirea. Nu ştim, vom vedea", a spus, tot cu jumătate de gură, la insistenţe, senatorul Mircea Banias, preşedintele PDL Constanţa. Şi tot el a adăugat, referitor la starea de incompatibilitate care ar urma - asupra căreia „Replica" i-a atras atenţia senatorului - că: „Dacă ia funcţia, nu mai candidează, nu mai are cum". Candidatura în cauză se referă, desigur, la preşedinţia Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa. De altfel, până la organizarea alegerilor interne în PDL Constanţa, Florian Constantin este lider interimar la Organizaţia Municipală. Dacă lui Florian Constantin i-ar veni numirea de la minister, pentru şefia ITM, acesta ar putea deveni oarecum „fan" al lui Adrian Manole, cel care intenţionează să candideze, la partid, pentru Organizaţia Municipală. De asemenea, Adrian Manole ar putea-o avea contracandidată pe deputata Maria Stavrositu, care încă nu s-a lecuit de dorinţa de a fi şefă la municipiu. Reamintim că Maria Stavrositu a fost pentru o zi preşedintă, după organizarea unor alegeri care au fost anulate de la centru, pe motiv că au fost nestatutare.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii