Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:02 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica Primul interviu, in exclusivitate pentru „Replica", la revenirea in primarie -Dupa ce a iesit din puscarie, Cati Hristu a facut „ciocu' mic"

ro

07 Sep, 2010 09:36 560 Marime text
Cati Hristu, primarul ţărănist al comunei Cogelac, a decis să rupă tăcerea, dezvăluind în exclusivitate pentru cotidianul „Replica" motivele care - din punctul său de vedere - au stat la baza arestării lui, dar, spre deosebire de alte dăţi, edilul a fost cu mult mai ponderat în afirmaţii. Dacă în momentul liberării din Penitenciarul Poarta Albă a refuzat să facă declaraţii de presă, Cati Hristu a acceptat ieri să vorbească despre războiul civil de la Cogealac, declanşat pe fondul neînţelegerilor dintre reprezentanţii primăriei şi cei ai firmei CEZ, care s-a încheiat cu focuri de armă, victime şi mult sânge. Ulterior edilul alături de viceprimar şi alte 5 persoane au fost arestate pentru tulburarea liniştii publice, ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar în cele din urmă judecătorii Tribunalului Constanţa au decis pe 1 septembrie a.c. să-i cerceteze în stare de libertate.

Reporter: Care sunt motivele pentru care aţi fost arestat?
Cati Hristu: Am fost arestat pe motiv că am instigat oamenii să oprească lucrările demarate la parcul eolian. Ca lider al comunei a trebuit să le prezint oamenilor adevărul. Dacă firma avea dreptate, continua lucrările, dar la scurt timp după ce a avut loc acel miting au fost sistate de către stat pe considerentul că acele construcţii sunt ilegale. În acea zi nu m-am gândit nici o clipă că urma să fiu reţinut. Nu am cum să fiu un pericol pentru oameni. Am fost ales primar din primul tur şi nu am avut nici o amendă penală timp de 46 de ani. Toţi cei 7 care am fost eliberaţi le vom demonstra magistraţilor că nu suntem un pericol public. Menţionez că mitingul a fost autorizat. Prin acel protest oamenii au vrut să sesizeze Guvernul de faptul că lucrările demarate la parcul eolian sunt abuzive şi că autorizaţia deţinută de investitori este ilegală. Dacă oamenii m-au chemat în teren, ca primar am fost nevoit să-i însoţesc. De altfel, Inspectoratul de Stat în Construcţii le-a sistat lucrarea pentru că era demarată ilegal.
Rep.: Atunci, cine a „comandat" arestarea dumneavostră şi a celorlalte şase persoane?
Cati Hristu: Nu pot să-mi dau seama. Sunt anumiţi oameni care ne-au vrut răul. Cei care au făcut fel şi fel de declaraţii nefondate despre mine au fost contracandidaţii mei din campanie care nu au fost prezenţi la acel miting. Vorbesc despre Cornelia Pândiche, Gigi Tulică, Nicolae Butcaru, care sunt cosilieri PSD şi PNL.
Rep: Cine sunt adevăraţii vinovaţi în acest scandal?
Cati Hristu: Justiţia va demonstra cine sunt vinovaţii. Vreau să cred că mitingurile în România mai sunt legale.
Rep: Este adevărat că în timpul arestului aţi ameninţat-o telefonic pe secretara Primăriei Cogealac?
Cati Hristu: Secretara nu a depus nici o plângere că aş fi ameninţat-o. Nu este adevărat ceea ce a susţinut reprezentantul Guvernului în teritoriu despre mine şi mai grav este faptul că nici nu poate demonstra acuzaţiile care mi le-a făcut în mod public. Despre mine orice persoană poate să spună orice doreşte, dar mai trebuie să şi dovedească. Dacă eu am afirmat că firma (CEZ -n.r.) îşi desfăşoară activitatea ilegal la Cogealac, s-a adeverit prin faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii a sistat lucrările. Noi nu am făcut altceva decât să sesizăm o ilegalitate.
Rep: Cum comentaţi faptul că aţi fost suspendat din funcţia de primar?
Cati Hristu: Prefectul s-a grăbit să mă suspende din funcţie. Ar fi trebuit să aştepte pronunţarea definitivă a instanţei. Urmează să verificăm activitatea celui care a condus primăria în absenţa mea şi, dacă vom sesiza că ceva este în neregulă, ne vom adresa instanţelor de judecată.
Rep: Ce părere aveţi despre faptul că lui Tiberiu Maftei, consilierul dvs., fostul primar delegat să vă preia atribuţiile, Ion Soare, i-a spart uşa biroului?
Cati Hristu: Pe noi ne-au considerat barbari, dar constat că ei sunt cei care nu au respectat legea, care au stricat uşile primăriei şi care au spart geamurile instituţiei. Primarul Cati Hristu nu a bătut pe nimeni, nu a spart nici o uşă, nu a avut nici o amendă penală, dar cu toate aceastea a fost arestat. Marţi voi face o sesizare pe numele domnului Ion Soare pentru neregulile făcute în absenţa mea. De altfel, consilierul Ion Butcaru a furat laptop-ul viceprimarului şi vom chema poliţia să analizeze cazul.
Rep: Vă temeţi că aţi putea fi din nou reţinut?
Cati Hristu: Nu mă tem că aş putea fi arestat din nou pentru că oamenii din comuna Cogelac mă iubesc. Prin votul de încredere care mi l-au acordat le voi demonstra că nu sunt un barbar şi nici un om periculos. În timp voi demonstra că nu sunt un pericol social, cum au susţinut procurorii.


Rep: Cine v-a vizitat la Penitenciarul Poarta Albă?
Cati Hristu: Soţia şi avocatul au fost în permanenţă alături de mine.
Rep: Care sunt priorităţile în perioada următoare pe agenda de lucru?
Cati Hristu: Ne pregătim pentru noul an şcolar şi trebuie să finalizăm lucrările de apă şi canalizare.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii