Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:25 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Replica „Stavrositu este o escroaca, mi-a tocat banii in campanie”

ro

23 Jul, 2010 13:47 900 Marime text

După ce, cu o zi înainte, a reuşit „performanţa” de a-l jigni din nou pe colegul său de partid Adrian Gheorghiţă, despre care a spus că este „o nulitate juridică absolută”, Florea Constandin a ţinut să explice, „o dată pentru totdeauna” motivul pentru care nu poate să să o mai suporte pe deputata Maria Stavrositu, dar nici pe apropiaţii acesteia. Fost coleg cu Maria Stavrositu în fostul PLD „comasat” ulterior cu PD, rezultând actualul PDL, Constandin susţine nici mai mult, nici mai puţin decât că deputata este „o escroacă”. „Maria Stavrositu  a profitat de calicia tuturor din partid, cărora le-a promis funcţii, a promis la fiecare câte ceva, până şi-a atins scopul. Abia aştept să mă dea în judecată pentru ce am de spus la adresa ei, voi avea un meci pe cinste cu ea în instanţă!”, a declarat, ameninţător, Florea Constandin, preşedintele interimar al PDL Techirghiol. „Ura” lui Constandin faţă de Stavrositu s-a adunat puţin câte puţin, imediat după ce a început să participe la crearea organizaţiilor fostului PLD în teritoriu. „La constituirea organizaţiilor PLD  în teritoriu m-am agitat, m-am zbătut, am contribuit cu 2 miliarde de lei. Apoi, după toată munca, atunci când au avut loc alegerile judeţene pentru desemnarea conducerii PLD, Maria Stavrositu a început să-şi planteze slugile ei pe posturi. Pe ceilalţi, i-a îndepărtat, iar pe Mircea Iustian, care a devenit preşedinte PLD Constanţa, îl manevra cum vroia ea”, susţine Constandin. Tot despre alegerile de la fostul PLD, Constandin spune că a avut „norocul” să se mai înscrie pentru o funcţie de secretar executiv în organizaţia judeţeană doar pentru că a ajuns devreme la partid. „Am ajuns devreme, înainte să-şi aducă Stavrositu  oamenii, din vreo trei sate de machidoni. Am fost lăsat să intru în sală, la alegeri, doar cu 10 oameni, deşi, conform rezultatelor, trebuia să am mai mulţi. Când am văzut aşa, mi-am retras candidatura”, povesteşte Constandin. „Sigur că Valeriu Stoica, trimisul PLD de la Bucureşti, care era atunci mentorul nostru, a privit în sală, a văzut că e plină, şi a transmis mulţumiri...”, mai spune actualul preşedinte al PDL Techirghiol. „Ce nu ştia Stoica  sau nu am vrut să spun până acum, dar am martori, este că la europarlamentarele din 2007, când nu am mai avut atât de mulţi bani ca la constituirea organizaţiilor, când am dat 2 miliarde, Stavrositu  a cerut bani pentru o acţiune la o biserică.

Urma să dăm pachete şi să ţinem şi o conferinţă de presă, să audă lumea de noi. Am dat 300 de milioane de lei, că nu am avut atunci mai mult, iar ulterior am constatat, în evidenţele cotizaţiilor pe care le ţinea Elena Ivănescu, faptul că figurez doar cu 140 de milioane! Unde s-au dus atunci restul de 160 de milioane? În buzunarele Mariei Stavrositu? Asta ca să nu mai spun că la acea vreme Stavrositu  se plângea că nu are nici bani să alimenteze pentru a merge în teritoriu să stea de vorbă cu oamenii... Tot partidul alimenta de la mine de la peco, să meargă să facă propagandă în judeţ!”, mai susţine Florea Constandin. Concluzia lui este, prin urmare, clară: „Stavrositu este o escroacă, mi-a tocat banii în campanie”. „Mai târziu, când s-a unit PLD cu PD şi a rezultat PDL-ul de azi, Mircea Iustian, preşedinte PLD Constanţa, a adus în PDL toate murăturile lui plantate de Stavrositu în conducere. După asta, Iustian era cât pe ce să piardă candidatura pentru postul de parlamentar. Stavrositu deja negocia să îl vândă cuiva! Cu chiu cu vai, s-au stabilit şi au fost aprobate candidaturile pe colegii, pentru parlamentare, iar Iustian a prins şi el o poziţie de candidat. La acel moment, Stavrositu îi zicea lui Iustian să stea liniştit, că sunt bani pentru campanie. A început campania şi s-a trezit Iustian că Stavrositu îi spune că nu mai sunt bani, aşa că a apelat la mine. A scos un scor bun, mai bun decât Maria Stavrositu, care a ieşit deputată că era pe val partidul. Pe Iustian, după ce s-a văzut deputată, Stavrositu nu l-a vrut nici subprefect. Însă a reuşit el cumva să prindă postul”, a povestit Florea Constandin. Iar istorisirea „romanţată” despre partid, bani ori „cine cu cine a complotat” poate continua, of-ul cel mai mare al lui Constandin rămânând însă cu predilecţie Maria Stavrositu pe care, zice el, o contestă din toată inima.

www.replicaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii