Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:45 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Moratoriul lui Băsescu, încălcat de portocalii

ro

16 Nov, 2010 12:02 523 Marime text

Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a invitat, ieri, principalele forţe politice din România să „fumeze pipa păcii", pentru a debloca situaţia în care se găseşte România. Numai că, deşi se dorea un consens între Putere şi Opoziţie, în cele din urmă, discuţiile s-au purtat, după cum era de aşteptat, între PSD, PNL şi PC. Formaţiunile care susţin Guvernul, PDL, UDMR şi minorităţile, s-au considerat mult prea importante şi, drept urmare, au apreciat că nu era de nasul lor să ia parte la o astfel de întâlnire. La discuţii au participat, din partea PNL, preşedintele Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Stroe, iar din partea PSD, Mircea Duşa, Liviu Dragnea şi Radu Moldovan. PC a fost reprezentat de către Daniel Constantin şi Bogdan Ciucă. După câteva ore de discuţii, partidele din Opozitie au decis ca, de acum încolo, să nu mai existe atacuri publice şi contraziceri în declaraţii. "Am convenit ca, în perioada următoare, funcţionarea în opoziţie să fie mult mai coerentă şi să avem puncte de vedere mult mai bine structurate", a spus Dragnea. În altă ordine de idei, liderii partidelor de opoziţie au criticat absenţa reprezentanţilor puterii de la discuţiile de ieri, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, catalogând moratoriul lui Traian Băsescu drept o "propunere otrăvită". Social democratul a mai spus că preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis că nu a avut întâlniri cu PDL, că nu este vorba despre „dragoste sau nostalgie" între PNL şi PDL şi că nu intenţionează să facă o alianţă cu democrat liberalii. Liderul social democrat a criticat aspru faptul că liderii din Coaliţia de Guvernare nu au venit la acest dialog. Dragnea a mai anunţat că Opoziţia a decis să-şi menţină punctul de vedere ca Roberta Anastase să plece de la conducerea Camerei Deputaţilor. De asemenea, partidele de opoziţie au decis să depună un set comun de amendamente la Legea bugetului care să definească principiile de finanţare pentru anul fiscal 2011, solicitând Guvernului urgentarea prezentării actului în faţa Parlamentului. La rândul său, preşedintele PC, Daniel Popa, a susţinut că „incoerenţa UDMR a făcut în aşa fel încât Guvernul Boc să se numească Guvernul troc. La rândul său, Crin Antonescu a declarat că întâlnirea convocată cu partidele parlamentare a eşuat din cauza Puterii. „Regret că un demers sincer şi serios a eşuat din lipsă de orice disponibilitate de dialog a Puterii, din faptul că PDL şi-a constrâns anexele, pe UDMR şi minorităţile. Ceea ce s-a dorit o cerere de armistiţiu din partea preşedintelui a fost, de fapt, propagandă ieftină", a declarat Antonescu. Liderul PNL a considerat că ceea ce trebuia să fie o sesiune de consultări pentru deblocarea Parlamentului şi pentru discuţii despre viitorul României s-a transformat într-o reuniune a Opoziţiei, în care „s-a reiterat apărarea statului de drept şi a parlamentarismului". De partea cealaltă, portocaliii l-au invitat pe liderul liberalilor la dialog, dar pe terenul lor.

www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii