Uups! Demisie, din “motive personale” - Dospinescu a facut schimb de locuri cu Coiciu, in C.J.C.
Uups!: Demisie, din “motive personale” - Dospinescu a facut schimb de locuri cu Coiciu, in C.J.C.
Ultima sedinta de Consiliu Judetean a fost plina de surprize. Alesii au fost anuntati ca vor avea un nou coleg, dupa ce Nicolae Dospinescu, consilier judetean P.S.D., si-a dat demisia din aceasta functie din motive personale, in locul sau fiind validat Dumitru Coiciu. Dospinescu nu si-a motivat in niciun fel decizia, dar pe la colturi s-au vehiculat mai multe variante. Una din acestea ar fi zvonul potrivit caruia familia Dospinescu nu mai are o relatie prea roz cu cei doi capi ai P.S.D. Constanta, Radu Mazare si Nicusor Constantinescu. La nivel de barfa, s-a vehiculat si ipoteza potrivit careia si Ramona Dospinescu, directorul Directiei Patrimoniu din cadrul primariei, si-ar pregati iesirea din administratia publica locala. Ea a declarat, mai in gluma, mai in serios, in urma cu ceva timp, ca nu ar fi surprinsa ca numele sau sa figureze pe lista de disponibilizari a institutiei.
In urma cu cateva luni, consilierul judetean social-democrat Nicolae Dospinescu a renuntat si la ultimul business in care mai era implicat. El a renuntat la actiunile pe care le detinea la Expo-Min Construct S.R.L.
Alesii judeteni au aprobat, in cadrul ultimei sedinte, emiterea acordului de trecere a Teatrului National de Opera si Balet „Oleg Danovski” sub autoritatea Ministerului Culturii. Astfel, acesta va administra si cladirea in care functioneaza institutia de cultura. Organigrama si bugetul Teatrului de Opera si Balet vor fi stabilite printr-o Hotarare de Guvern. Anuntarea proiectului, introdus pe ordinea de zi la insistentele consilierilor judeteni P.D.L., a fost aplaudata de catre artistii aflati in sala.
Pe ordinea de zi a sedintei s-a mai aflat si emiterea acordului de principiu privind depunerea unui nou proiect in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5, „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului”. Proiectul, intitulat „Explorarea adancurilor – un nou tip de turism la Marea Neagra”, are o valoare de 997.493,20 lei. C.J.C. va trebui sa acopere contributia proprie la cheltuieli eligibile, in valoare de 8.044,30 lei. In expunerea de motive se arata ca obiectivul general al proiectului consta in promovarea unui nou produs turistic: wreck diving – explorarea epavelor scufundate din Marea Neagra. „Diving-ul, noul produs turistic pe care proiectul de fata intentioneaza sa il promoveze, reprezinta valorificarea unui potential insuficient sau deloc utilizat si promovat, care va aduce cu siguranta turisti dornici de aventura, interesati de frumusetile din adancuri, de explorarea epavelor scufundate, de fauna si flora Marii Negre”, se mai precizeaza in proiectul de hotarare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp