Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:12 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uups! Lazia, Taranu si Custura, baietii destepti de la CNE

ro

13 Jul, 2010 01:20 3797 Marime text

Nici mai mult, nici mai putin de 3,5 milioane de lei, fara T.V.A., a pus la bataie Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. pentru doua contracte care au fost atribuite in aceeasi zi. In prima faza, CNR a scos la mezat contractul care vizeaza „Servicii de paza civila la obiectivele exterioare ale CNE Cernavoda” a carui valoare estimativa atingea suma colosala de 2.753.199 de lei, fara T.V.A., si a fost atribuit catre S.C. Energo Securent S.R.L. din Cernavoda. Banii, desi extrem de multi, au fost atribuiti firmei din Cernavoda fara licitatie si fara anunt de participare, o practica obisnuita in cazul CNE care s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, un izvor nesecat de fonduri pentru clientela politica a celor care s-au perindat pe la guvernare.

Probleme cu angajatii

S.C. Energo Securent S.R.L. s-a angajat sa faca fata cu brio contractului licitat de CNE in ciuda faptului ca, in urma cu cateva luni, a recurs la o concediere in masa, punand pe linie moarta aproape 300 de angajati. Mai mult decat atat, in urma cu cinci ani, unul dintre agentii de paza ai S.C. Energo Securent S.A. a ajuns sa fie cercetati de oamenii legii pentru savarsirea infractiunii de tentativa de furt. Barbatul se afla in timpul serviciului la „CNE Invest” si a incercat sa sustraga aluminiu din incinta societatii, dar a fost surprins in flagrant de un echipaj al Serviciului Protectie Fizica.

Contract vanat si de Spada Security Guard S.R.L.

Datorita valorii sale mari, contractul „Servicii de paza civila la obiectivele exterioare ale CNE Cernavoda” a fost vanat de mai multe firme care au ajuns sa se razboiasca in instanta pentru el. In luna martie a acestui an, reprezentantii Centralei Nuclearelectrica Cernavoda anuntau ca S.C. Davi Security S.R.L. se va ocupa de paza obiectivelor centralei. Firma este condusa de maiorul de jandarmi Victor Daramus, un vechi colaborator al CNE, care, de-a lungul timpului, a incasat bani frumosi de pe urma serviciilor prestate de firmele sale. Atribuirea contractului a fost, insa, contestata de Asociatia Detectivilor Particulari Spada Security Guard S.R.L. si Gardienii S.R.L., care au blocat licitatia celor de la SNN, adresandu-se Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor. Pe principiul doi se cearta si al treilea castiga, in final, ultima runda a licitatiei a fost castigata de S.C. Energo Securent S.R.L., firma detinuta de Danut Mihai Taranu, din Harsova, si de Ion Petre, originar dintr-o comuna din Calarasi. Desi numele celor doi afaceristi nu spune mare lucru, firma pe care o administreaza acestia a reusit sa obtina, in 2008, o cifra de afaceri de 4.853.809 lei si un profit de 220.481 de lei.

Peste 400.000 de lei pentru deratizare

Cel de-al doilea contract atribuit de CNE la sfarsitul saptamanii trecute, face referire la „Servicii complete pentru executarea profilactica a actiunilor de deratizare, dezinsectie si erbicidare in obiectivele U1, U2 si facilitati exterioare ale CNE Cernavoda”, in valoare de 405.087 lei, fara T.V.A. In acest caz, licitatia a fost castigata de Custara S.R.L., cu sediul in Constanta. Si in acest caz, banii au fost platiti prin negociere directa fara ca CNE sa se mai oboseasca sa organizeze licitatie sau sa publice anunt de participare. Fericita castigatoare care a intrat sub umbrela protectoare a CNE este detinuta in proportie de 100% de afaceristul constantean Dumitru Custura si, in 2008, a obtinut o cifra de afaceri de 628.653 de lei.

Protejati politic

Atat la nivel local, cat si la Bucuresti, exista un grup de firme, alese pe spranceana, care reusesc sa prinda, fara prea mare efort, contracte cu multe zerouri scoase la mezat de Compania Nationala Nuclearelectrica S.A., cea prin intermediul careia, dupa cum s-a scris in nenumarate randuri, se platesc politie politice si se intorc sponsorizarile oferite in campaniile electorale partidelor care reusesc sa ajunga la putere. O parte a angajatilor a dezvaluit in presa faptul ca, la Centrala, exista doua sfere de putere coordonate de P.S.D. si de P.N.L., partidele de suflet ale lui Teodor Chirica si Ionel Bucur, primele viori in companie. La Constanta, pe langa Dumitru Custura si Danut Mihai Taranu, din clubul select face parte si actionarul S.C. Argos S.A., care se numara printre sponsorii principali ai P.S.D. Constanta, Lucian Lazia. Societatea a obtinut, in urma cu o luna, 403.480 de lei, fara T.V.A. pentru „Servicii complete de curatare si receptie in spatii de cazare ale CNE Cernavoda”. Si in acest caz, banii au fost acordati, prin negociere, fara anunt de participare. Familia Lazia se numara printre miliardarii de top ai Romaniei si administreaza mai multe afaceri, printre care se numara: Nuclearmontaj International S.A., Sorena S.A., Ecoprefconstruct S.R.L., Betoane si Prefabricate S.R.L. si ABN Constructii Industriale S.R.L., Neptun Investment S.R.L. si Acvacons S.R.L.

www.uups.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii