Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ai grijă de ochii tăi!

ro

21 Mar, 2014 15:40 1343 Marime text
O vedere bună este cheia spre îndeplinirea cu succes a tuturor activităţilor zilnice şi există o mulţime de posibilităţi prin care poţi avea grijă de ochii tăi pentru a preveni bolile oftalmologice.
Fă-ţi un obicei din a merge la control, chiar dacă nu suferi de nicio afecţiune a ochilor, cel puţin o dată pe an. Copiilor şi persoanelor cu vârste de peste 45 de ani le sunt indicate două controale pe an.
Tratează la timp următoarele simptome: pierderea bruscă a vederii la un ochi sau chiar la ambii pentru câteva clipe, vederea înceţoşată sau dublă şi durerile de ochi.
Ţine sub control bolile cronice precum hipertensiunea sau diabetul deoarece pot avea efecte nocive asupra sănătăţii ochilor tăi.
Previne accidentele. Poartă ochelari de protecţie ori de câte ori practici activităţi ce ar putea sa-ţi afecteze ochii sau vederea.
Poartă ochelari de soare chiar dacă lumina nu este foarte puternică. Razele ultraviolete A şi B îţi poate afecta vederea chiar şi în cazul în care soarele nu străluceşte foarte tare.
Mănâncă alimente bogate în carotenoidă şi vitamina A, precum spanacul sau morcovii.
Renunţă la fumat. Ţigările, prin conţinutul de substanţe toxice, afectează retina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii