Echipamente de ultimă generație și operaţii în premieră la Spitalul Municipal Mangalia
Echipamente de ultimă generație și operaţii în premieră la Spitalul Municipal MangaliaConform medicului specialist oftalmolog, dr. Stăetu Dorina, acest tip de intervenţii chirurgicale erau aşteptate de mai mult timp, de către pacienţii din Mangalia, care suferă de diverse afecţiuni oculare.
"Astfel de operaţii sunt binevenite mai ales pentru persoanele în vârstă, care nu mai trebuie să se deplaseze la altă unitate sanitară pentru o intervenţie la nivelul ochiului", a explicat dr. Stăetu.
De aceste servicii medicale pot beneficia atât pacienţii din Mangalia şi cei din sudul judeţului Constanţa, dar şi alte persoane, care doresc să se opereze la spitalul din Mangalia.
"Intervenţiile chirurgicale pentru cataractă, desfăşurate în premieră la Spitalul Municipal Mangalia, au fost un succes. Aceste operaţii sunt acum posibile şi ne bucurăm că se fac în condiţii optime şi cu aparatură modernă, într-un timp foarte scurt, de circa 8-10 minute. În jurul Mangaliei sunt foarte multe localităţi, cu pacienţi cu probleme de cataractă, în special vârstnici, care pot beneficia de operaţii complexe, în cadrul spitalului", a precizat medicul specialist oftalmolog. dr. Stăetu Dorina.
Ea a mai spus că alt tip de intervenţii chirurgicale, realizabile în cadrul spitalului, sunt cele de corectare a strabismului la copii, intervenţii pentru glaucom sau alte formaţiuni tumorale de la nivelul ochiului.
Totodată, conducerea unităţii din Mangalia a precizat că realizarea acestor tipuri noi de intervenţii chirurgicale va atrage tot mai mulţi pacienţi, care ar putea beneficia de respectivele servicii medicale, decontate de Casa Judeţeană de Asigurări.
"Este o mare realizare pentru toţi pacienţii cu afecţiuni oculare, dar şi pentru spitalul nostru şi municipiul Mangalia. Până acum, am avut nouă operaţii de cataractă. Totul a decurs bine atât în timpul intervenţiei, cât şi după. Avem deja solicitări de la pacieni din alte localităţi din ţară, care vor să se opereze la Mangalia", au precizat reprezentanţii conducerii Spitalului Municipal Mangalia.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp