146 de ani de la naşterea lui Ioan N. Roman
146 de ani de la naşterea lui Ioan N. Roman„Observă bine, cugetă drept şi exprimă frumos. Printre puţinii noştri poeţi, Roman ocupă un loc de frunte", mai spunea Vlahuţă despre cel care, în 1910, pentru aproape un an, a fost primarul Constanţei, dar şi al Medgidiei pentru o scurtă perioadă. „Un remarcabil avocat, publicist, poet şi nu în ultimul rând om politic, Ioan N. Roman este fără îndoială un model pentru generaţiile de astăzi. În lucrarea „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura Românească" a Constanţei Călinescu (din care au fost folosite pasaje pentru descrierea lui Ioan N. Roman pe site-ul Bibliotecii Judeţene Constanţa) se spune că defunctul primar a urmat concomitent, la Bruxelles, Facultatea de Litere şi Filozofie şi Facultatea de Drept. În 1897 a obţinut titlul de doctor în drept „avec distinction" - cum se notează în diplomă. „Înainte de plecarea în străinătate, Ioan N. Roman a desfăşurat o vie activitate ziaristică şi literară. Debutează în publicistică în 1882 în foiţa literară şi ştiinţifică Albina, iar în literatură la revista Familia din Oradea, a lui Iosif Vulcan. În anii următori, volumul de colaborări se măreşte. Numele lui apare în Convorbiri literare, România liberă, Munca, Literatură şi ştiinţă, Viaţa. Între 1892 şi 1893 îl găsim prim-redactor la ziarul Adevărul", se arată în cartea citată. În lucrarea „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura Românească" a Constanţei Călinescu se mai arată că, în Constanţa, Ioan N. Roman a redactat şi a colaborat la ziarele Dreptul Dobrogei, Farul, Ovidius, dar a trimis colaborări cu tematică dobrogeană şi la ziarul lui Nicolae Iorga, Neamul românesc.
Ioan N. Roman a decedat pe 12 iulie 1931 la Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp